R.Moldova reintroduce regimul de vize pentru cetățenii din Cuba


Potrivit autorităților, pe 1 martie 2019, Republica Moldova a exonerat, în mod unilateral, resortisanții din Cuba de obligativitatea deținerii vizelor pentru intrarea în Republica Moldova, precum și a solicitat partea cubaneză să acționeze reciproc în raport cu conaționalii noștri. Totuși, acest principiu al reciprocității nu a fost respectat de autoritățile din Havana – cetățenii Republicii Moldova fiind nevoiți în continuare să dețină o viză de intrare pentru Cuba.
„În acest sens, se consideră oportună reintroducerea regimului de vize pentru resortisanții cubanezi în baza aceluiași regim de vize aplicabil cetățenilor moldoveni”, se arată în document.
Totodată, MAE atrage atenția și asupra faptului că, la 3 aprilie 2014, la nivelul Uniunii Europene (UE) a fost semnată decizia cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, care a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014. Astfel, prin optica dialogului politic cu UE, Comisia Europeană a recomandat statelor care beneficiază de regim liberalizat de vize cu această organizație să-și alinieze politicile sale în domeniul vizelor la politicile UE. În acest context, se menționează că resortisanții Republicii Cuba nu beneficiază de regimul liberalizat de vize pentru a călători în statale-membre ale UE.
Conform datelor statistice, în perioada 2019-2023 au fost înregistrate 170 de intrări în R.Moldova din Cuba.

