Replică pentru Maria Zaharova, după ce a spus că Zelenski este „clovn” și „ratat”: „Latră de la Moscova”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Ministerul de Externe al Ucrainei a ripostat joi la declarațiile purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, care l-a catalogat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un „clovn” înaintea negocierilor de pace prevăzute în Turcia, scrie The Kyiv Independent, citat de Hotnews.
15.5.2025 18:56
15.5.2025 18:56
Deschide md
Externe

„Nu este prima dată când Ministerul de Externe rus devine obiect al batjocurii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Heorhii Tykhyi, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, ca răspuns la comentariile Mariei Zaharova.

„De asemenea, este demn de remarcat faptul că delegația din Turcia nu este condusă de Ministerul de Externe rus — rolul lor este să latre de la Moscova”, a mai scris reprezentantul diplomației ucrainene.

Zelenski a descris drept „decorativă” delegația Rusiei trimisă la Istanbul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, după întâlnirea sa cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la Ankara, că Ucraina va decide care sunt pașii de urmat în negocierile sale cu Rusia, în contextul în care liderul de la Kiev a descris drept „decorativă” delegația trimisă de Moscova la convorbirile de pace de la Istanbul, au relatat anterior Reuters și AFP.

„Pare o farsă”, a comentat Zelenski, președintele ucrainean remarcând în schimb că Ucraina a trimis în Turcia o delegație „la cel mai înalt nivel”.

„Delegația noastră este de cel mai înalt nivel, (pregătită pentru) a lua toate deciziile care pot duce la pace”, a adăugat șeful statului ucrainean, potrivit Agerpres.

Zelenski le-a explicat reporterilor că delegația rusă trimisă în Turcia pentru negocieri are un nivel inferior – nu include niciun ministru și nici un politician de rang înalt – și un mandat neclar.

„Nivelul (delegației) ruse nu-mi este cunoscut oficial, dar din câte vedem, pare mai degrabă a fi la un nivel decorativ”, a apreciat președintele ucrainean. „Trebuie să înțelegem ce fel de nivel are delegația rusă, ce mandat are și dacă poate lua decizii”, a adăugat el.

Zelenski a informat că din delegația ucraineană fac parte ministrul de externe, șefi ai armatei și serviciilor de informații, precum și înalți oficiali din biroul său.

În schimb, delegația rusă este condusă de Vladimir Medinski, consilier prezidențial și fost ministru al culturii, considerat un politician fără greutate la Moscova. Anterior, el a condus ultimele negocieri directe dintre Rusia și Ucraina în 2022, care s-au încheiat fără niciun progres.

Din delegația rusă mai fac parte ministrul adjunct de externe Mihail Galuzin, ministrul adjunct al apărării Aleksandr Fomin și șeful Departamentului Principal al Statului Major General al Armatei Ruse, Gor Kostiukov, potrivit listei publicate în ajun de Kremlin.

Zaharova, despre Zelenski: „Clovn”, „ratat” și „jalnic”

Tot joi, mai mulți oficiali ruși s-au lansat joi în aprecieri deloc măgulitoare la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care delegații din Rusia și Ucraina sunt așteptați să se întâlnească în cursul zilei la Istanbul, pentru negocierile de pace.

Astfel, potrivit AFP, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, l-a numit joi pe președintele ucrainean „clovn” și „ratat” după ce Zelenski a criticat delegația rusă trimisă în Turcia pentru primele discuții bilaterale din ultimii trei ani.

„Cine folosește cuvântul «farsă»? Un clovn? Un ratat? O persoană fără nicio pregătire”, s-a lansat Zaharova la briefingul săptămânal, imediat după declarația lui Zelenski. „Dar cine este el?” a insistat ea.

La rândul său, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, l-a calificat joi pe Zelenski drept „jalnic” pentru că președintele ucrainean a cerut ca omologul său rus, Vladimir Putin, să participe la discuțiile directe ruso-ucrainene de la Istanbul.

„În primul rând, Zelenski a spus că a cerut ca Putin să vină personal. Ei bine, e jalnic”, a declarat Lavrov într-un discurs adresat diplomaților de la Moscova, transmis pe site-ul Ministerului de Externe rus.

Separat, Lavrov a cerut să se acorde o șansă negocierilor de pace de la Istanbul, dar a criticat propunerea de încetare a focului, argumentând că va servi doar Ucrainei pentru a se reînarma.

„Trebuie să dăm o șansă negocierilor, dar nimeni nu garantează că totul va merge bine, fără probleme”, a mai spus Lavrov în timpul discursului său de la clubul diplomatic.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md