Rusia condiționează încheierea războiului din Ucraina de oprirea extinderii NATO spre est

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Ministerul de Externe rus a condiționat marți încheierea războiului contra Ucrainei de o oprire a extinderii NATO către est, relatează DPA.
10.6.2025 17:22
10.6.2025 17:22
Deschide md
Externe

Viceministrul de externe rus Serghei Riabkov i-a declarat marți agenției de presă TASS, că această dorință a Moscovei constituie și un test privitor la seriozitatea Statelor Unite, atunci când acestea afirmă că vor să-și îmbunătățească relațiile cu Federația Rusă, scrie Agerpres.

„Este nevoie de măsuri practice dinspre partea americană pentru a elimina cauzele contradicțiilor fundamentale dintre noi în domeniul securității”, a spus Riabkov, care este responsabil pentru arme strategice.

„Extinderea NATO este în vârful listei acestor cauze. Fără o soluție la această problemă acută și fundamentală, este pur și simplu imposibil de rezolvat actualul conflict în zona euro-atlantică”, a adăugat înalta oficialitate rusă.

Potrivit reprezentantului diplomației ruse, Washingtonul ar trebui să arate „respect pentru interesele esențiale ale Rusiei”.

Conducerea rusă menționează frecvent extinderea Alianței Nord-Atlantice și posibila aderare a Ucrainei la NATO ca motive ale războiului de agresiune lansat de Rusia împotriva țării vecine.

Serghei Riabkov s-a referit la un memorandum din decembrie 2021, cu două luni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. În acel document, Moscova a cerut stoparea extinderii NATO către est și retragerea trupelor occidentale staționate în noile state membre NATO începând din 1997. Acea solicitare rămâne valabilă, a afirmat Riabkov.

Retragerea a 10.000 de militari americani din Europa de Est ar putea fi „benefică pentru securitatea întregului continent”, a susținut demnitarul rus.

NATO a respins ultimatumul. De la începerea războiului din Ucraina, Finlanda și Suedia au aderat la NATO și au fost suplimentate trupele în regiune acolo pentru a securiza țările baltice.

Pe de altă parte, Serghei Riabkov a anunțat că în viitorul apropiat va fi organizată a treia întâlnire între SUA și Rusia privind normalizarea activității reciproce a misiunilor lor diplomatice, fără a menționa o dată.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md