STISC neagă vânzarea datelor de pe site-ul compensatii.gov.md: O încercare evidentă de manipulare și dezinformare


„Dezinformarea care circulă online reprezintă o încercare evidentă de manipulare și inducere în eroare a opiniei publice. Acest tip de dezinformare are ca scop afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și compromiterea eforturilor depuse pentru consolidarea securității cibernetice în Republica Moldova”, precizează instituția.
În acest sens, STISC a venit cu un apel către cetățeni să consulte exclusiv sursele oficiale și să evite diseminarea unor materiale neverificate.
„STISC colaborează cu autoritățile competente pentru identificarea și sancționarea celor implicați în crearea și distribuirea acestor falsuri”, menționează specialiștii.
De menționat că în presă a apărut informația, precum că pe DarkNet se vând „cheile de acces” la site-ul compensatii.gov.md, unde sunt datele personale introduse de oameni.
Anterior, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că echipa de programatori verifică orice posibilitatea de spargere a sistemului.
Deschide și: Datele moldovenilor scoase la vânzare? Ce spune Ministerul Muncii despre presupusa scurgere pe DarkNet
.png)
.png)