Susținătorii familiei tradiționale și LGBTQ+, în stradă la Chișinău în două marșuri paralele

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Două marșuri cu mesaje diametral opuse au avut loc duminică la Chișinău: Marșul Pride al comunității LGBTQ+ și Marșul Familiei, organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, transmite IPN.
15.6.2025 16:00
15.6.2025 16:00
Deschide md
Social

Organizatorii Marșului Pride, ajuns la a 13-a ediție în capitală, au acuzat autoritățile locale că nu au coordonat blocarea traficului cu Poliția, fiind nevoiți să desfășoare acțiunea pe carosabil, printre vehicule. Aceștia au declarat că, în pofida piedicilor, vor continua să-și promoveze mesajul și au subliniat că au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova.

Marșul face parte din programul Festivalului Moldova Pride 2025 și, în acest an, are și o componentă politică. Comunitatea LGBTQ+ solicită recunoaștere, respect și participare egală la viața publică. Reprezentanții comunității afirmă că reprezintă peste 5% din electorat și că partidele politice ar trebui să țină cont de acest aspect în strategiile lor electorale.

În paralel, pe un alt traseu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat Marșul Familiei, dedicat promovării valorilor tradiționale. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat 10 mii de persoane.

Consilierul municipal din partea PSRM, Dinari Cojocaru, a declarat că este important ca moldovenii, majoritar creștini ortodocși, să susțină familia tradițională. Cojocaru a invocat învățătura creștină, afirmând că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia pentru a da naștere unei noi vieți, și i-a îndemnat pe părinți să le transmită copiilor valorile tradiționale, să le explice diferențele dintre sexe și importanța promovării tradițiilor.

Un mesaj similar a transmis și Alexandr Odințov, consilier municipal PSRM, care a accentuat importanța stabilității spirituale și a educației bazate pe valorile tradiționale. El a afirmat că familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie, iar orice alt model reprezintă o formă de propagandă periculoasă care amenință copiii și subminează valorile fundamentale ale societății.

La mitingul organizat după marș au fost prezenți mai mulți lideri politici, printre care președintele PSRM, Igor Dodon, președintele PCRM, Vladimir Voronin, și liderul partidului „Viitorul Moldovei”, fostul premier Vasile Tarlev – toți făcând parte, în trecut, din garnitura guvernamentală comunistă.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md