Ucraina consideră că atacul său masiv cu drone ar trebui să îl „incite” pe Putin să accepte un armistițiu aerian


'Acesta a fost un semnal adresat lui Putin, pentru a-l incita să manifeste interes pentru un armistițiu aerian', a declarat Andrii Kovalenko, purtător de cuvânt al Centrului guvernamental ucrainean de combatere a dezinformării, scrie Agerpres.
Un atac masiv cu sute de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopții de luni spre marți, Ministerul Apărării rus anunțând că a doborât în timpul nopții 337 de drone lansate de Ucraina asupra mai multor regiuni ale sale, dintre care 91 în regiunea Moscova.
Acesta a fost cel mai amplu atac ce a vizat teritoriul rus de la declanșarea invaziei ruse în februarie 2022 împotriva Ucrainei.
Atacul, soldat cu doi morți, a vizat în special regiunea moscovită, precum și regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina, unde - potrivit oficialilor ruși - au fost doborâte 126 de drone.
Atacul a intervenit cu câteva ore înainte de discuțiile din Arabia Saudită între reprezentanți ucraineni și americani, care caută o reglementare a conflictului în Ucraina în momentul în care administrația președintelui Donald Trump insistă asupra încheierii cât mai grabnice a conflictului.
Ucraina va prezenta marți SUA un plan de armistițiu parțial cu Rusia.

