Ucraina: La 80 de ani de victoria asupra Germaniei naziste, „răul rus trebuie combătut împreună”, declară Zelenski


'(Răul rus) trebuie combătut, împreună, cu hotărâre, cu forță', a declarat Zelenski într-un discurs publicat pe rețelele sociale, filmându-se cu fața spre cameră, în centrul Kievului, scrie Agerpres.
Această declarație care laudă reziliența poporului ucrainean are loc la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistițiu ordonat unilateral de președintele rus Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a criticat ferm această inițiativă, afirmând că nu crede că armata rusă îl va respecta.
Armistițiul ar urma să dureze trei zile, până sâmbătă la orele 21:00 GMT, cu ocazia festivităților pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste.
Kremlinul a prevăzut organizarea la Moscova a unor mari festivități, la care ar urma să asiste circa 20 de lideri străini, alături de Vladimir Putin, a cărui armată continuă să ocupe 20% din teritoriul ucrainean.
Aceste comemorări ocupă un loc central în cultul patriotic al victoriei din 1945 promovat de președintele rus, care susține că invazia la scară mare asupra Ucrainei este o prelungire a războiului contra lui Hitler.
În discursul său, Volodimir Zelenski a denunțat aceste festivități organizate cu mare pompă vineri la Moscova. 'Aceasta va fi o paradă a cinismului' și 'minciunilor', a declarat Zelenski.
'Orice ocupant sfârșește prin a pleca de pe pământul nostru. Viața se reia mereu. Pentru asta luptăm noi astăzi. Aceasta se va întâmpla într-o zi', a conchis Zelenski.

