Comisia Electorală Centrală a înregistrat, în ședința de duminică, cei 101 candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și omologul său bulgar, Rossen Jeliazkov, întreprind o vizită comună în raionul Taraclia, una dintre cele mai importante regiuni locuite compact de etnici bulgari. Cei doi oficiali vor participa la ceremonia de constituire a filialei Universității din Ruse – prima instituție de învățământ superior deschisă în afara Bulgariei, scrie MOLDPRES.
Meteorologii au emis avertizări de caniculă în mai multe regiuni ale R. Moldova pentru ziua de luni, 28 iulie, iar autoritățile îndeamnă populația să ia măsuri de protecție și să fie vigilentă în fața riscurilor asociate temperaturilor ridicate.
Moldovenii stabiliți peste hotare mai au timp până pe 31 iulie să se înscrie pentru a participa la Congresul Diasporei, care va avea loc pe 15 august. Potrivit autorităților, evenimentul oferă un prilej important pentru membrii comunităților moldovenești din întreaga lume de a se reconecta cu țara și de a contribui activ la discuțiile despre viitorul Republicii Moldova, transmite IPN.