România este cel mai mare investitor din R. Moldova, cu peste 250 de milioane de euro investiți anual și peste 1.700 de companii active pe piață. Totodată, companiile moldovenești din România „asigură peste 20.000 de locuri de muncă, având o cifră de afaceri în jur de trei miliarde de euro”.
Centrul Național Anticorupție (CNA) a desfășurat în această dimineață peste 70 de percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în municipiul Chișinău, în cadrul unui dosar penal care vizează suspiciuni de finanțare ilegală a formațiunilor politice.
O unitate militară ucraineană a acuzat forțele ruse că au desfășurat o misiune de sabotaj în estul Ucrainei, deghizate în civili. Într-o postare pe serviciul de mesagerie Telegram, Corpul 11 al Armatei Ucrainei a declarat că trupele ruse au folosit și civili ucraineni ca „scuturi umane”, ascunzându-se în reședințe private, scrie TVPWorld.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, consideră că există puţine şanse pentru o încheiere rapidă a războiului din Ucraina, în urma întâlnirii din august între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.