Potrivit lui Plîngău, controlul parlamentar, inițiat la solicitarea sa, a vizat instituțiile cu cele mai mari întârzieri în implementarea Planului Național de Aderare. „Am rămas profund nemulțumit de modul în care conducerea Consiliului Concurenței a venit total nepregătită la audierile parlamentare”, a declarat deputatul.
El susține că reprezentanții instituției nu au putut răspunde nici măcar la întrebări de bază, inclusiv privind numărul actelor rămase restante încă din 2025, motiv pentru care comisia a decis convocarea repetată a Consiliului în Parlament, scrie Newstream.md.
Plîngău a calificat activitatea președintelui Consiliului drept „nesatisfăcătoare” și a pus sub semnul întrebării utilitatea menținerii acestuia în funcție. „Nu este clar care sunt sarcinile conducătorului. Să ia salariul lunar (destul de mare, apropo), să călătorească de parcă Consiliul Concurenței ar fi o instituție la fără frecvență”, a afirmat deputatul.
În opinia sa, alte instituții ale statului responsabile de același cluster de integrare europeană își îndeplinesc atribuțiile „profesionist, laconic și fără întârzieri”.
„Cred că președintele Consiliului ar trebui să înțeleagă că ar trebui să plece, pentru că nu a făcut și nu face față înaltei funcții pe care o deține”, a conchis Dinu Plîngău.

