Deschide.md

L-a amăgit pe un cunoscut de mașina și apartamentul acestuia. Un bărbat, condamnat la 9 ani de închisoare

Limbas Irina
Actualizat la:
L-a amăgit pe un cunoscut de mașina și apartamentul acestuia. Un bărbat, condamnat la 9 ani de închisoare

Un bărbat de 42 de ani a fost condamnat, în lipsă, la 9 ani de închisoare pentru că l-a deposedat pe un cunoscut, prin înșelăciune, de mașina și apartamentul acestuia. Prejudiciul material este estimat la peste 1 250 000 de lei.

Potrivit unui comunicat, cazul a avut loc în anul 2020. Condamnatul, profitând de relația de încredere cu victima, a convins-o să îi vândă mașina în rate. Ulterior, a vândut autoturismul fără să achite proprietarului costul acestuia.

Mai târziu, acesta a determinat victima să îi elibereze o altă procură, pentru a putea vinde apartamentul. În consecință, apartamentul a fost vândut, însă banii obținuți nu au fost transmiși proprietarului.

Conform înțelegerii dintre părți, o parte din bani urma să fie folosită pentru îngrijirea și tratamentul tatălui victimei, care era grav bolnav, iar restul sumei trebuia să fie transmis victimei.

Dosarul a fost judecat în lipsa învinuitului. Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, acesta s-a sustras de la urmărirea penală și a fost dat în căutare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md