Descărca de pe internet imagini cu pornografie infantilă. Un chișinăuian, trimis pe banca acuzaților


Despre aceasta ne anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care ne mai informează că făpașul a folosit programul „BitTorrent” și a navigat prin rețeaua „Dark web”, cu speranța că nu va fi prins.
„Învinuitul are vârsta de 35 de ani și-și recunoaște vinovăția pentru faptul că în 2018-2024 a descărcat aceste imagini de pe internet prin programul „BitTorrent”, ceea ce implică faptul că în mod automat aceleași imagini erau disponibile și pentru alte persoane care-și doreau să le primească. De asemenea, în același scop învinuitul a navigat pe internet în rețeaua „Dark web”, precum și a accesat pornografie infantilă prin metoda denumită „incognito” a navigatorului, crezând că așa nu va intra în vizorul oamenilor legii”, se menționează într-un comunicat de presă al PCCOCS.
Potrivit acuzatorilor de stat, ei l-au pus sub învinuire ca urmare a unei sesizări parvenite din partea Interpol. Totodată, în cadrul perchezițiilor, ofițerii INI sub conducerea procurorilor specializați au depistat în telefonul și calculatorul bărbatului peste 50 de fișiere cu imagini și filmulețe ale copiilor abuzați sexual.
Potrivit Codului penal, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 - la 3 ani.
În acest context, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale reamintește despre faptul că în 2024 au fost pornite 33 de cauze penale pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, dintre care în 10 dosare urmărirea penală deja a fost terminată, astfel încât instanța de judecată urmează să se pronunțe.

