Doi bărbați din Florești, trimiși după gratii după ce au bătut până la moarte un consătean din cauza unei țigări


Potrivit materialelor dosarului, tragedia s-a produs în iulie 2018, când condamnații se aflau la terasa unui bar din sat și consumau alcool. La un moment dat de ei s-a apropiat un consătean care a cerut o țigară. Condamnații l-au servit și toți trei au continuat să stea la masă.
La scurt timp, consăteanul a mai cerut o țigară, însă cei doi i-au sugerat să meargă la magazin să-și cumpere. Răspunsul nu i-a fost pe plac victimei și între cei trei s-a iscat o ceartă care a degenerat în bătaie.
A doua zi, victima a fost transportată la spital, unde a decedat peste trei zile.
Fiind audiați, cei doi au recunoscut că i-au aplicat consăteanului mai multe lovituri, însă au precizat că acestea nu erau atât de puternice încât victima să ajungă în stare gravă la spital.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în decurs de 15 zile.

