Festivalul tradițiilor românești, pe 24 și 25 mai la Chișinău


Peste 50 de meșteri populari își vor expune creațiile. Intrarea la festival va fi gratuită, transmite IPN.
Potrivit organizatorilor, meșterii populari vor realiza ateliere din domenii, precum tâmplărie, pielărie, confecționarea de măști populare, sculptura în lemn, cojocărie, olărit și pictură de icoane.
Pe parcursul celor două zile de festival, în PMAN vor evolua artiști consacrați din România și Republica Moldova. Pe lângă ansambluri de muzică și de dansuri populare, pe scenă vor cânta Fuego, frații Advahov și Gabriel Nebunul.
Copiii vor avea avea parte de un program cu animatori și de un spațiu special amenajat, unde se vor putea distra alături de părinți.
Festivalul, ajuns la cea de-a treia ediție, este organizat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

