Dumitru CRUDU // Un copil rămas singur, într-o casă asediată de ruși

Femeia se apropie de ușă cu o valiză verde în mână și cu un băiețaș speriat alături de ea.

- Cât să te mai așteptăm, nu vii odată? strigă femeia, în timp ce împingea în jos clanța prăfuită.

Bărbatul împinse ușa dormitorului și ieși în coridor, cu un pistol în mână, îndreptat asupra femeii. Ea îl auzi, dar nu-l văzu. Trăgea clanța spre ea.

- Închide ușa, răcni bărbatul și femeii îi alunecă mâna de pe clanță. Își întoarse contrariată ochii spre el și țipă din toți bojocii, astupând răpăitul gloanțelor de afară. Țipă și băiatul, astupându-i strigătul ei. Strigau unul mai tare ca altul. Un pici plângea în apartamentul de deasupra lor. O bombă detună în curte. Atât de tare că plesni geamul de la dormitor. Prin ușa rămasă deschisă femeia văzu cum cioburile plouau pe podea. Privea înmărmurită când la așchiile de sticlă și de lemn zburând prin cameră și coridor, când la bărbatul dezlănțuit.

- Marș în casă. N-o să plecați nicăieri.

- Tu ai un pistol?

- Tu nu vezi ce se face afară, acum ți-ai găsit să pleci?

- Tu ai un pistol?

- Și nu mai boci atâta, înapoi în casă, îi ordonă bărbatul și îi smulse valiza din mână și o cără sub pat.

- Dar nu asta a fost înțelegerea noastră.

- Da, am un pistol, și ce-i cu asta?

- Dar nu am vorbit noi aseară să plecăm azi dimineață.

Piciul de deasupra nu se mai oprea din plâns. Un roi de gloanțe găuri tavanul din coridor și le sparse lustra. Bărbatul îi apucă de mâini și-i trase după el în baie. Femeia și piciul abia de-și mișcau picioarele.

- Urcați în cadă și așezați-vă în fund.

Femeia și piciul plângeau.

- Aseară încă nu împușcau. Trebuia aseară să plecăm, dar azi e prea târziu. De ce nu am plecat aseară?

- Aseară nu avem cu cine să plecăm, ai uitat? Omul zicea că va veni în dimineața asta cu mașina, poate a și venit.

- Tu ești nebună? Pe canonada asta? Cine și-ar risca viața?

- Și ce-o să fie cu noi acum?

- Nu știu, o să vedem.

Bărbatul deschise ușa.

- Voi rămâneți aici. Eu mă întorc imediat. Să nu ieșiți cumva din baie, bine?

Bărbatul închise ușa după el și le aprinse lumina. Piciul sări la pieptul mamei sale și o încolăci cu brațele. Ambii gâfâiau de parcă ar fi urcat în fugă scările.

Bărbatul se furișă pe palier, iar de acolo, pe scările care urcau în sus. Toate ferestrele de pe palier erau sparte. Intră în apartamentul de deasupra, de unde răzbătea plânsetul ăla isteric de copil. Bărbatul văzu un pici așezat în genunchi lângă mama sa, ucisă de gloanțe. Femeia zăcea moartă pe podea, iar băiețașul o trăgea de mână, implorând-o să nu-l lase singur.

Bărbatul îl înșfăcă de mijloc și ieși din apartament, prin ușa doborâtă la pământ cine știe de cine. Piciul se zbătea în brațele sale strigând că vrea la mama lui.

Bărbatul se furișă în casa sa. Deschise ușa băii și îl așeză între femeie și băiețaș pe piciul adus din apartamentul de deasupra lor.

Afară reîncepu bombardamentul.