FOTO // Incendiu devastator la Cahul. 30 de hectare de vegetație și 3,5 km de cabluri electrice, afectate


Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) ne informează că pompierii și salvatorii au luptat c flăcările timp de circa 5 ore
„Arderea a fost lichidată în seara zilei de 5 mai, la ora 21:21. În urma incendiului, focul a afectat 30 de hectare de teren cu stufăriș, precum și 3,5 km de cabluri electrice de pe piloni de electricitate. Victime nu au fost raportate.
În după amiaza zilei de 5 mai 2025, ora 16:30, pompierii IGSU au fost solicitați pentru a stinge focarele de ardere care au afectat mai multe hectare cu stufăriș din baltă, cu risc de răspândire spre sondele de extragere a petrolului. La fața locului au intervenit șapte autospeciale de intervenție cu 28 de salvatori și pompieri. Angajații IGSU au reușit să securizeze zona afectată de foc pentru protejarea sondelor din apropiere, dar și a faunei și florei din vecinătate, pe teritoriul rezervației „Prutul de jos” din Cahul”, se menționează într-un comunicat al IGSU.
În acest context, specialiștii IGSU amintesc că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot duce la pagube majore atât pentru agenții economici, cât și pentru sectorul locativ.
„Incendiile de vegetație reprezintă un risc sporit pentru mediul înconjurător, floră și faună.
Cetățenii sunt rugați să se abțină de la utilizarea focului în preajma lanurilor, spațiilor forestiere, precum și în locurile de agrement, pentru a preveni izbucnirea incendiilor pe arii extinse.
Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate și gunoiului menajer în vederea curățării terenurilor agricole și gospodăriilor. Mai mult, pentru evitarea izbucnirii focarelor de ardere pe arii extinse, se interzice aruncarea mucurilor de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, lanuri, dar și în preajma spațiilor forestiere”, este mesajul pompierilor și salvatorilor pentru cetățeni.
De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată copiilor, pentru a nu le permite jocul cu focul, evitând astfel producerea incendiilor și a altor situații excepționale.
În situații de urgență, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.





