FOTO // Nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. 205 de soldați ai Kievului s-au întors acasă


Asta se întâmplă cu o zi înaintea unei încetări unilaterale a focului decretate de preşedintele rus Vladimir Putin odată cu festivităţile de 9 mai, dar respinsă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează Digi24.ro.
„În prezent, toţi militarii ruşi se află în Belarus, unde primesc asistenţă militară şi psihologică, şi unde au posibilitatea să comunice cu familiile lor”, semnalează ministerul rus într-un comunicat, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
Urmează ca toţi aceşti prizonieri ruşi eliberaţi să fie „transferaţi în Rusia pentru tratament şi reabilitare în instituţiile medicale ale Ministerului rus al Apărării”, adaugă acesta, subliniind pe de altă parte eforturile umanitare ale Emiratelor Arabe Unite (EAU), ţara care a mediat schimbul de prizonieri.
Ucraina şi Rusia desfăşoară cu regularitate astfel de schimburi, cel mai recent având loc pe 19 aprilie, odată cu armistiţiul de Paşte, când Moscova a predat Kievului 277 de prizonieri ucraineni în schimbul a 261 de prizonieri ruşi.




