Reprezentantul SUA la ONU: Putin ar trebui să accepte o încetare a focului în Ucraina


Statele Unite vor ca Rusia să accepte o încetare a focului globală de 30 de zile pe uscat, în aer, pe mare și în ceea ce privește infrastructura critică. O primă rundă de discuții directe între Rusia și Ucraina, la 16 mai, nu a reușit să ducă la un acord privind încetarea focului, despre care Moscova a declarat că este imposibil de realizat înainte de îndeplinirea anumitor condiții, relatează vineri Reuters, citată de Agerpres.
'Dorim să lucrăm cu Rusia, inclusiv cu privire la această inițiativă de pace și la un pachet economic. Nu există o soluție militară la acest conflict', a declarat ambasadorul adjunct interimar al SUA, John Kelley, în cadrul Consiliului de Securitate. 'Înțelegerea propusă acum este cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia. Președintele Putin ar trebui să accepte această ofertă', a afirmat el.
Președintele american Donald Trump și-a început al doilea mandat, în ianuarie, promițând să pună capăt rapid războiului de peste trei ani al Rusiei în Ucraina. Kelley a declarat că primul pas al SUA a fost să prezinte o propunere de încetare imediată, necondiționată și globală a focului, care a fost acceptată de Ucraina, în așteptarea acceptului Rusiei.
'De atunci, noi îndemnăm Rusia să accepte o încetare a focului', a spus responsabilul diplomatic american.
'Dacă Rusia ia decizia greșită de a continua acest război catastrofal, Statele Unite vor trebui să ia în considerare retragerea eforturilor lor de negociere pentru a pune capăt acestui conflict' a avertizat el, adăugând că Washingtonul ar putea impune, de asemenea, sancțiuni suplimentare Rusiei.
Kelley a afirmat că, după ce Trump și Putin au vorbit la telefon săptămâna trecută, se așteaptă acum ca Rusia să prezinte o listă de condiții care să contureze în linii mari viziunea acesteia pentru o încetare a focului în conflict, care a început când Moscova și-a invadat vecinul în februarie 2022.
'Vom judeca seriozitatea Rusiei față de încheierea războiului nu numai prin conținutul acestei liste, ci, mai important, prin acțiunile Rusiei', a declarat Kelley, condamnând recentele atacuri ale Moscovei asupra Ucrainei, spunând că acestea nu demonstrează o 'dorință de pace'.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Moscova a elaborat un memorandum care conturează o poziție de soluționare în războiul din Ucraina. Ucraina a afirmat însă că Moscova nu și-a împărtășit încă propunerea.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Moscova intenționează să continue negocierile serioase și directe cu Ucraina. Rusia a propus ca o a doua rundă de discuții directe să aibă loc luni, tot la Istanbul.
'Mingea este în terenul Ucrainei: fie discuții, urmate de pace, fie înfrângerea inevitabilă a Ucrainei pe câmpul de luptă, cu condiții diferite pentru sfârșitul conflictului', a avertizat Nebenzia în fața Consiliului de Securitate.
Rusia 'nu a semnalat nicio intenție reală de a-și opri războiul', a replicat adjuncta ambasadorului Ucrainei la ONU, Kristina Haiovișin, îndemnând guvernele lumii să impună sancțiuni mai puternice împotriva Moscovei.
'Ucraina și-a demonstrat în mod constant angajamentul față de diplomație și rămâne deschisă oricărui format de discuții care poate produce rezultate tangibile', a spus ea, adăugând însă că Kievul nu va recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra oricărui teritoriu ucrainean ocupat.
'Nu vom tolera interferența în deciziile suverane, inclusiv în ce privește apărarea sau alianțele. Nu trebuie să existe niciun fel de împăciutorism față de agresor. Astfel de încercări nu fac decât să încurajeze agresiunile viitoare', a declarat Haiovișin în cadrul Consiliului.
Kievul a transmis joi că este 'pregătit' să participe la noile negocieri propuse de Rusia luni la Istanbul, dar a solicitat Moscovei să-i transmită în avans varianta de memorandum care să detalieze condițiile acesteia pentru o pace durabilă, la fel cum a procedat Ucraina, care a transmis un document asemănător Rusiei și SUA, pentru a se putea pregăti de viitoarele negocieri.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat 'cerința' Kievului drept 'neconstructivă' și a declarat că Rusia va prezenta luni la Istanbul varianta sa de memorandum, potrivit TASS.
Mai mult, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse Maria Zaharova a declarat pe 28 mai că Rusia nu va oferi SUA versiunea sa a 'memorandumului' privind o posibilă soluționare pașnică a războiului în Ucrainei, conform media de stat ruse. Zaharova a spus că Moscova 'nu are acorduri' cu Washingtonul sau cu alte țări privind schimbul de documente, afirmația sa survenind după ce emisarul SUA pentru conflictul din Ucraina, Keith Kellogg, declarase că Statele Unite așteaptă acest document din partea Moscovei, după ce l-au primit înainte din partea Kievului.
În acest sens, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat o nouă 'manevră' a Rusiei, acuzând-o că face tot posibilul pentru ca discuțiile să fie 'lipsite de sens', conform AFP. Autoritățile ucrainene consideră că în acest fel Rusia nu face decât să tragă de timp pentru a cuceri noi teritorii în Ucraina, unde forțele ruse au început deja - conform serviciilor de informații ucrainene - ofensiva de vară.
Pozițiile oficiale ale celor două părți beligerante par greu de conciliat: Rusia cere, în special, ca Ucraina să renunțe pentru totdeauna la aderarea la NATO și să îi cedeze cele patru regiuni ucrainene (Lugansk, Donețk, Herson și Zaprojie) a căror anexare o revendică, deși nu le controlează în totalitate, plus Crimeea (anexată în 2016), ceea ce este inacceptabil pentru autoritățile de la Kiev.
.png)
.png)