Sancțiuni UE pentru membrii grupării „ȘOR”, acuzați de fraudarea alegerilor


Potrivit IPN, care citează Europa Liberă, sunt vizați lideri ai blocului pro-rus „Victorie”, acuzați de cumpărare de voturi și tentative de fraudare a alegerilor din 2023. Decizia de sancționare ar putea fi oficializată pe 15 iulie la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre UE.
Potrivit proiectului de hotărâre, descifrat de Europa Liberă, pe lista celor sancționați sunt incluși deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, membri ai partidului „Renaștere”, considerat succesor al fostului partid „Șor”, scos în afara legii în 2023. În document este specificat că aceștia au deținut roluri importante împreună cu lidera formațiunii din care fac parte, Natalia Parasca, și ea inclusă pe lista celor sancționați de blocul comunitar, în schema de cumpărare a voturilor la scrutinele din toamna anului 2024.
Sancționați de UE ar putea fi și liderii altor partide, care fac parte din blocul Victorie. Mulți dintre ei au participat recent la un congres al formațiunii, desfășurat pe 6 iulie la Moscova. Printre aceștia este Alexandru Beschieru, președintele formațiunii „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”. De menționat că la alegerile locale din 2023, candidata partidului, Tatiana Cociu, a câștigat primăria municipiului Orhei.
De asemenea, urmează să fie supuși sancțiunilor și Vadim Grozavu, liderul partidului „Victorie”, Alexei Lungu, liderul partidului „Șansă”, și Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”.
Sursa citată scrie că pe lista organizațiilor ce urmează să fie sancționate se numără și compania rusă A7, deținută de Ilan Șor. UE spune că prin intermediul ei s-ar fi cumpărat voturi la prezidențialele și referendumul din toamna trecută. Pe listă mai vor fi incluse, ca entități sancționate, blocul Victorie, și Centrul Cultural-Educațional Moldova din Moscova, creat de Șor și apropiații săi.
Sancționarea celor care „destabilizează situația din Republica Moldova” a fost posibilă datorită unui regim de sancțiuni nou adoptat de UE la solicitarea autorităților moldovene. Vlad Plahotniuc, Ilan Șor și Marina Tauber au contestat sancțiunile la Curtea Europeană de Justiție. Ultimii doi au pierdut, iar Plahotniuc a câștigat în octombrie 2024, datorită insuficienței motivelor explicate. Între timp UE a reînnoit sancțiunile.
.png)
.png)