Donează sânge! Apel la solidaritate în sezonul estival


Centrul Național de Transfuzie a Sângelui încurajează oamenii să doneze sânge înainte de a pleca în vacanță, să invite un prieten să doneze împreună cu ei și, dacă sunt apți, să programeze o donare chiar în această săptămână, pentru a salva vieți.
Directoarea CNTS, Silvia Roșca, a declarat pentru IPN că informarea populației cu privire la necesitatea de sânge ajută la menținerea constantă a stocurilor, astfel încât acestea să fie suficiente. Totodată, se lucrează cu lista donatorilor, așa ca deținătorii unei anumite grupe sangvine, la necesitate, să fie invitați la punctele de colectare pentru a dona.
Orice persoană care dorește să doneze sânge poate merge la CNTS, care are trei locații: Chișinău, strada Academiei, 11, municipiul Bălți, strada Decebal și orașul Cahul, strada Mateevici. La nivel național există 16 secții de transfuzie a sângelui în instituțiile spitalicești raionale. De asemenea, zilnic sunt organizate echipe mobile care se deplasează în raioanele fără secții de transfuzie, oferind astfel posibilitatea oamenilor să doneze sânge.
Directoarea CNTS a menționat că, zilnic, instituțiile spitalicești din țară solicită și primesc aproximativ 350-400 de unități de produse sanguine. La nivel național, se recuperează zilnic între 300 și 350 de donări. Dintr-o donare de sânge se pot obține cel puțin trei componente: concentrat eritrocitar, plasmă proaspăt congelată și strat leucoplachetar pentru producerea trombocitelor.
Termenul de valabilitate al fiecărui produs depinde de viabilitatea celulelor: eritrocitele se păstrează până la 42 de zile, la temperatura de +2 până la +6 grade Celsius, plasma proaspăt congelată se ține la -25 grade Celsius sau mai jos, până la 36 de luni, iar concentratul de trombocite se păstrează doar 5 zile, la o temperatură între +20 și +24 grade Celsius, în condiții de agitare permanentă.
Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, fără boli cronice sau infecțioase, cu greutatea de peste 50 de kilograme. Persoana va lua micul dejun înainte să meargă să doneze sânge. De asemenea, va evita consumul de băuturi spirtoase cu 72 ore și mâncarea grasă cu 48 de ore înainte de a dona sânge.
.png)
.png)