Dumitru CRUDU // Soldații ruși au împușcat un deținut din pușcăria din Tiraspol

Împrăștiați prin toată pușcăria, gardienii descuiau ușile celulelor și îi îmbrânceau pe deținuți, pe coridoare, de unde îi împingeau în curtea interioară a pușcăriei. Sute de cefe rase străluceau în bătaia nemiloasă a razelor soarelui.  Aliniați în câteva rânduri, ochii lor mari cât niște cepe îl urmăreau pe comandantul penitenciarului, care se plimba prin fața lor și îi examina ca pe niște cai, fără să le spună nimic. Doar își scotea din când în când ochelarii fumurii de pe nas și îi privea de la o distanță de câțiva centimetri, încât răsuflarea lui rece le îngheța obrajii. Toți își plecau ochii în pământ.

În spatele lor se înălța blocul administrativ, vopsit chiar de unii dintre ei în trei culori țipătoare: alb, albastru și roșu, dar cine să-l privească în acele clipe? Nu avea cine, pentru că ei toți scormoneau  cu ochii pardoseala de beton, care le frigea tălpile.

Comandantul, fără să se întoarcă, îi făcu un semn cu mâna adjunctul lui, iar acesta, la rândul lui, ofițerului Loșadinov, care le împărți tuturor uniforme militare germane de culoare kaki, cu gulere negre și vestoane soldățești românești, de culoare verzuie.

Ofițerul Loșadinov le ceru să le îmbrace pe loc.

Cât ai bate dintr-un picior, curtea aia se umplu până la refuz de ostași germani și români. Loșadinov îi mână în stradă. Unde îi așteptau zeci de camioane de culoarea frunzei de viță de vie, care îi înghiți precum apele Nistrului pe un înecat.

Camioanele rulau în șir indian pe străzile din Tiraspol, urmărite de o coloană de tancuri rusești, cu steluțe roșii pâlpâind pe branhiile de metal laterale.

Mașinile au ieșit din oraș și au traversat un câmp pustiu. Prin turelele deschise țâșnit afară capete de soldați ruși, cu capele pe cap. Strigau:

- Fasciștilor, predați-vă!

Tancurile au spart linia dreaptă și au învăluit coloana de mașini.

Deținuții din bene au văzut cu surprindere că erau înconjurați de peste tot de tancuri.

Au răsunat și primele explozii și întâiele răpăituri de mitralieră. Soldații ruși ținteau în roțile camioanelor. Gloanțele se înfigeau în caucicuri și acestea bufneau și se dezumflau, iar camioanle se opreau în plin câmp.

Sute de soldați ruși, ieșiți din tancuri, cu mitralierele la ochi, se apropiau de camioane, strigându-le soldaților germani și români să se dea jos din camioane și să se predea.

Loșadinov nu-i instruise ce să facă în acest caz și deținuții îi priveau împietriți de uimire.

Supărați că niciun fascist nu se preda, soldații ruși îndreptat asupra deținuților o ploaie de gloanțe oarbe.

Toți au sărit din camioane, cu mâinile ridicate spre cer.

Soldații ruși i-au înconjurat și au început să-i scuipe în ochi. Le rupeau epoleții, le sfâșiau tunicile și vestoanele, le smulgeau capelele din cap. I-au dezbrăcat de haine și i-au mânat doar în chiloți pe malul Nistrului. Oamenii de pe marginea drumului aruncau în ei cu ouă proaspete sau clocite sau cu cartofi fierți. Deținuții nu-și puteau șterge lăturile care le curgeau pe față, fiindcă aveau mâinile legate. Cineva aruncă în ei cu cartofi cruzi, iar un adolescent, cu pietre. Deținuții nu izbuteau să se ferească și bolovanii îi nimereau drept în ochi. Unul dintre deținuți, lovit cu un pietroi în cap, s-a prăbușit la pământ, sfâșiind aerul cu strigătele sale de durere.  Loșadinov alergă la el, izbindu-l cu bocancii în fund și în cap.

- Scoală-te, fascist împuțit. Ai să mai îndrăznești vreodată să ne ataci țara, a?

Cu chiu-cu vai, deținutul se ridică de jos și se alătură tovarășilor săi, gemând. Gemeau cu toții.

Unul dintre  deținuți reuși să-și dezlege mâinile și o luă la fugă spre râu, urmărit de zeci de soldați ruși, care-i strigau să se oprească.

Deținutul sări în apele Nistrului și începu să înoate, spre malul celălalt.

Loșadinov își scoase pistolul din teacă și-l duse la ochi. Gloanțele sfârâiau în jurul lui ca uleiul într-o tigaie.

Deținutul ajunse deja pe la mijlocul râului când începu să tragă în el și comandantul tanchiștilor ruși, tovarășul general Rodinov.

Înșiruiți de-a lungul râului, toți soldații ruși trăgeau în deținutul care înota spre celălalt mal al Nistrului, spre malul moldovenesc. Tovarășii lui se întrebau dacă gloanțele alea erau oarbe sau nu. Cu sufletul la gură, ei sperau că el va ajunge viu și nevătămat pe celălalt mal.

Nu erau oarbe. Și-au dat seama de asta, când colegul lor de pușcărie scoase brusc un țipăt ca de pescăruș și se duse ca un bololovan la fund, deși aproape că atinse cu mâinile celălalt mal. Și-au dat seama că oricare dintre ei ar fi putut avea sau vor avea soarta lui.

Apa Nistrului împinse sângele lui pe celălalt mal, pe malul moldovenesc, înroșindu-l.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și ar trebui citit în această cheie