Experți ONU consideră atacurile rusești cu drone în Ucraina crime împotriva umanității

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Raportul unei anchete a unor experți ai ONU, publicat miercuri, afirmă că armata rusă a comis crime împotriva umanității și crime de război prin atacurile cu drone asupra civililor din regiunea ucraineană Herson, consemnează AFP.
28.5.2025 22:15
28.5.2025 22:19
Deschide md
Externe

'Forțele armate ruse au comis crime împotriva umanității, în special omoruri, și crime de război, atacând civili în cursul mai multor luni de lovituri cu drone care au țintit civilii de pe malul drept al Niprului, în provincia Herson', conchide raportul Comisiei Internaționale Independente de Anchetă a Națiunilor Unite privind Ucraina, transmite Agerpres.

Comisia de experți creată de Consiliul Drepturilor Omului în urma invaziei la scară mare începute de Rusia în Ucraina în februarie 2022 acuză forțele ruse de lovituri 'sistematice' asupra civililor.

Concluziile anchetei sunt deosebit de actuale, apreciază AFP: în ultimele zile, Moscova a lansat cele mai ample atacuri aeriene de la începutul războiului, cu sute de drone și cu rachete balistice, în centre urbane din Ucraina, inclusiv în capitala Kiev.

Raportul se concentrează asupra regiunii Herson din sudul Ucrainei, unde astfel de acte 'au fost comise cu scopul principal de a stârni teroare în rândul populației civile, cu încălcarea dreptului internațional umanitar'. 'Atacurile continuau în momentul publicării raportului', menționează autorii.

Ancheta a constatat că din iulie anul trecut operatorii de drone militare rusești de pe malul stâng al Niprului au lovit sistematic civili și au vizat ambulanțe. Informațiile provin din orașul Herson și alte 16 localități, prin geolocalizarea unor înregistrări video și prin consultarea unor surse deschise. 'Mai multe canale de Telegram rusești cu legături cu unitățile militare responsabile, dintre care unele cu mii de abonați, au difuzat sute de materiale video cu atacuri, pornind de la fluxurile originale ale dronelor', scriu anchetatorii.

Atacurile au ucis aproape 150 de civili și au rănit sute, conform unor surse oficiale.

Rușii au folosit drone civile disponibile în număr mare, deturnându-le de la funcțiile prevăzute și înarmându-le cu bombe care puteau fi lansate, precum și drone care explodau la impact.

Imaginile nu lasă loc de interpretare privind intenția de a viza civili, subliniază experții, care afirmă că astfel de acțiuni sunt 'crime de război', iar repetarea lor timp de mai mult de zece luni, împotriva mai multor ținte civile și pe o arie largă 'demonstrează că sunt generalizate, sistematice și planificate', deci constituie 'crime împotriva umanității'.

Chiar și publicarea materialelor video este 'o crimă de război prin atingerea demnității persoanelor'.

Comisia adaugă că prin forțarea a mii de oameni să fugă, cei răspunzători s-ar putea face vinovați și de 'crima împotriva umanității de transfer forțat al populației'.

Opiniile experților nu angajează ONU, dar - remarcă agenția citată - astfel de acuzații categorice privind atrocități criminale sunt neobișnuite, în lipsa unei decizii judiciare naționale sau internaționale.

În recomandările formulate, ei cer Rusiei să înceteze imediat atacurile cu drone asupra civililor și a bunurilor civile, precum și acțiunile care provoacă teroare în rândul civililor și duc la strămutări forțate. Kremlinul trebuie să asigure tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați, conform normelor internaționale, adaugă autorii. Ei speră că autoritățile ucrainene vor oferi victimelor tratamente și susținere.

Comisia a fost formată din trei membri și prezidată de norvegianul Erik Mose.

Ea nu a fost recunoscută de Moscova și nu a beneficiat de nicio asistență din partea autorităților ruse. Rusia nu a răspuns la niciuna din întrebările anchetatorilor despre atacurile cu drone.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md