În pofida relațiilor apropiate cu Rusia, Serbia a furnizat Ucrainei sute de mii de proiectile și milioane de gloanțe. Reacția Moscovei

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Serbia a furnizat Ucrainei sute de mii de proiectile și milioane de gloanțe, în pofida relațiilor apropiate dintre Moscova și Belgrad, operațiuni care s-au derulat prin intermediul unor state membre ale NATO, a transmis joi Serviciul de Informații Externe (SVR) al Rusiei.
29.5.2025 18:59
29.5.2025 18:59
Deschide md
Externe

'Industria de apărare sârbă încearcă să înjunghie Rusia pe la spate', titrează SVR un comunicat conform căruia 'companiile sârbe de apărare, în pofida 'neutralității' declarate de Belgrad, continuă să furnizeze muniții Kievului', relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Aceste livrări se derulează printr-o 'schemă simplă care utilizează certificate false de utilizator final și țări intermediare', printre aceste țări fiind state membre ale NATO, în special Polonia, Bulgaria sau Republica Cehă, iar recent s-a recurs în același scop de asemenea la opțiuni neobișnuite care implică țări africane, explică serviciul rus de spionaj.

Serbia a livrat astfel Ucrainei de la începutul războiului cu Rusia sute de mii de proiectile, respectiv obuze de artilerie și proiectile pentru lansatoarele multiple de rachete, precum și milioane de gloanțe pentru arme de calibru mic, estimează SVR. O asemenea cantitate de muniții 'nu poate fi justificată prin motive umanitare', mai scrie serviciul rus, conform căruia în aceste operațiuni sunt implicate cele mai mari companii din complexul militar-industrial al Serbiei, 'țară prietenă cu Rusia'.

'Rusia a venit în mod repetat în ajutorul sârbilor în momentele cele mai grele ale istoriei lor', subliniază SVR în textul difuzat, amintind de asemenea că 'legăturile frățești' dintre Rusia și Serbia au trecut testul anilor.

Nu este prima dată când apar informații despre livrări de echipamente militare din Serbia către Ucraina de când Rusia a atacat această țară în februarie 2022. Președintele sârb Aleksandar Vucic a recunoscut în iunie anul trecut că arme și muniții furnizate de Serbia au ajuns în dotarea armatei ucrainene, el susținând că aceste echipamente ar fi fost exportate de Serbia altor țări care apoi le-au reexportat Ucrainei.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

Președintele Vucic, ignorând avertismentele din partea șefei diplomației UE, Kaja Kallas, a fost prezent luna aceasta la Moscova la celebrarea Zilei Victoriei pe 9 mai și s-a întâlnit acolo cu omologul său rus Vladimir Putin, cu care a discutat printre altele despre încheierea unui nou contract pentru furnizarea gazului rusesc către Serbia.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md