Igor Grosu, la Florești: „Grija față de oameni înseamnă condiții demne în satele și orașele noastre”


Cu această ocazie, oficialul a anunțat o veste mult așteptată de cetățeni: un sector de drum ce leagă localitatea de centrul raional va fi asfaltat pentru prima dată de la obținerea Independenței Republicii Moldova.
„Oamenii din Ciutulești sunt gospodari, optimiști și cred în viitorul european al țării noastre. S-au bucurat sincer de vestea că drumul către centrul raional va fi modernizat. Porțiunea respectivă a fost inclusă în lista drumurilor regionale prioritare ale Guvernului”, a declarat Igor Grosu.
Potrivit președintelui Parlamentului, în anul 2025 autoritățile își propun să modernizeze peste 600 de kilometri de drumuri locale și regionale.
De asemenea, el a subliniat că satul Ciutulești beneficiază deja de apeduct, iluminat stradal și drumuri renovate, iar în prezent, prin programul Satul European 2, este în construcție un turn de apă care va îmbunătăți semnificativ accesul la apă potabilă.
În aceeași zi, Igor Grosu a vizitat și satul Cașunca, unde a inspectat lucrările de renovare la Grădinița „Mugurel”. Cu sprijinul Guvernului, aici sunt amenajate două grupe noi pentru copii. Tot în Cașunca, în cadrul programului Farmacie în localitatea ta, a fost deschisă prima farmacie din raion, o premieră pentru comunitate.
„Știm cu toții cât de important este să mergi pe un drum bun – la muncă, la școală sau la medic. De aceea, investițiile în infrastructură continuă. Noi vom fi mereu aproape de oameni, vom asculta și vom investi acolo unde este cea mai mare nevoie. Împreună, construim un viitor european acasă”, a concluzionat Igor Grosu.
Marți, 27 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a întreprins o vizită de lucru în raionul Florești.
.png)
.png)