Lavrov: Rusia va înceta ostilităţile în Ucraina atunci când va fi mulţumită de rezultatul negocierilor
„Suntem pregătiţi să negociem atât cu Ucraina, cât şi cu Europa, cu orice reprezentant care, într-un spirit de bunăvoinţă, ar dori să ajute la obţinerea păcii, dar vom opri ostilităţile doar atunci când aceste negocieri vor da un rezultat ferm şi durabil, care convine Federaţiei Ruse”, a declarat ministrul rus de externe, scrie News.ro.
Acest lucru, potrivit lui Lavrov, a fost clar afirmat de liderul rus Vladimir Putin.
„Desigur, realităţile din teren trebuie să fie luate în considerare”, a subliniat ministrul rus de externe.
El a subliniat că ar trebui să existe un acord clar şi solid privind neaderarea Ucrainei la NATO, iar Rusia salută faptul că preşedintele american Donald Trump a numit direcţia de „târâre” a Kievului în alianţă drept o greşeală.
„Respectarea tuturor acestor realităţi (inclusiv pe teren) este, desigur, obligatorie. La fel de obligatorie este şi neaderarea categorică a Ucrainei la NATO", a subliniat Lavrov. „Trebuie să existe un acord clar şi ferm în această privinţă. La reuniunea de la Riad, omologii mei americani au salutat faptul că (preşedintele american Donald) Trump a calificat public şi în mod repetat direcţia de a trage Ucraina în NATO drept o greşeală, spunând că, dacă ar fi preşedinte în următorii ani, nu ar permite niciodată ca o astfel de linie să prevaleze şi, astfel, nu ar exista o criză, după cum a spus el”, a declarat Lavrov, citat de TASS.
Pe de altă parte, ministrul rus de externe are dubii că actuala conducere ucraineană este acum „capabilă de ceva”, cu excepţia dorinţei de a câştiga bani. „Nu cred că actuala conducere ucraineană este capabilă să facă ceva acum, cu excepţia dorinţei de a face bani, inclusiv negociind cu Statele Unite cum să plătească pentru ajutorul pe care administraţia Biden l-a pompat în Ucraina fără nicio justificare", a declarat Lavrov.

