MEC vrea să depășească recordul din anul trecut. Estimează 16 mii de studenți admiși la licență


„Totodată, ne dorim să creștem ponderea celor care aleg universitățile din Moldova, de la 5 din 10, cât a fost în 2024, la 6 din 10. Este un obiectiv strategic pentru noi”, a declarat ministrul Dan Perciune, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul a menționat că se fac eforturi atât în direcția modernizării infrastructurii universitare și a adaptării programelor de studii, cât și în promovarea instituțiilor de învățământ superior.
Dan Perciun a evidențiat campania națională „Învață în Moldova”, desfășurată în acest an, în cadrul căreia au fost organizate zece târguri regionale ale universităților. De asemenea, au avut loc vizite centralizate ale absolvenților de liceu în instituțiile universitare.
În ultimii patru ani, investițiile în modernizarea universităților au depășit 500 de milioane de lei, a subliniat ministrul.
În acest an, admiterea la programele de licență din universitățile moldovenești se va face exclusiv online, începând cu 22 iulie. Ministerul Educației va pune la dispoziția viitorilor studenți o linie telefonică gratuită – 0800 05005, unde aceștia vor putea adresa întrebări legate de noul format de depunere a actelor.
.png)
.png)