Mihai Isac // Operațiune istorică specială: Comunitățile etnice din R. Moldova, carne de tun pentru propaganda rusă
Însă, pentru Kremlin, această dată rămâne un instrument geopolitic și propagandistic. Federația Rusă încearcă să exploateze minoritățile naționale din R. Moldova pentru a amplifica propaganda și a alimenta tensiunile interne înaintea zilei de 9 mai.
Ziua de 9 mai are o încărcătură politică complexă în R. Moldova, pe fondul refuzului unei părți a clasei politice de la Chișinău de a renunța la slujirea intereselor Federației Ruse. În ultimul deceniu, autoritățile centrale și o parte a societății civile au încercat să prezinte o abordare echilibrată: „La 9 mai, onorăm memoria celor care au plătit prețul păcii și celebrăm calea Moldovei spre familia europeană... cu solidaritate, libertate și respect pentru fiecare viață” a explicat purtătorul de cuvânt Daniel Vodă. Mesajul oficial îndeamnă la marcarea zilei fără politizare, insistând că „nimeni nu interzice această comemorare” atâta timp cât este făcută ”cu unitate și omenie”.
Totuși, simbolistica de 9 mai a rămas predominant legată de nostalgia sovietică și de influența directă a Rusiei, mecanism întâlnit în tot fostul imperiu colonial sovietic ca parte a reimperializarării politicii externe promovate de Kremlin. La Tiraspol, regimul transnistrean autoproclamat a transformat Ziua Victoriei într-un pilon identitar; an de an, organizează parade militare și ceremonii fastuoase, menținând vii însemnele fostei RSS Moldovenești (steagul roșu cu seceră și ciocan, monumente sovietice etc.). La Comrat, în Găgăuzia, autoritățile locale și populația au îmbrățișat și ele 9 mai ca pe o sărbătoare aproape sacră, celebrată loial Moscovei. În anii 1990, cedarea unei autonomii largi Găgăuziei a fost parțial motivată de dorința Chișinăului de a evita un conflict etnic, permițând astfel regiunii să-și păstreze tradițiile legate de memoria sovietică.
După 2000, partidele pro-ruse și pro-sovietice din Moldova (precum Partidul Comuniștilor, apoi Partidul Socialiștilor) au reinventat 9 mai ca eveniment politic. Au organizat marșuri numite sugestiv Marșul Victoriei sau Regimentul Nemuritor, chemând susținătorii să poarte panglica bicoloră negru-oranj a Sfântului Gheorghe – importată ca simbol al gloriei militare sovietice. Fostul președinte Igor Dodon, de pildă, în perioada mandatului său (2016–2020) invita artiști ruși celebri la Chișinău și Bălți pentru concerte de 9 mai și se afișa ostentativ cu însemnele „victoriei sovietice”. Pe de altă parte, exponenții curentului pro-european și pro-românesc au încercat să repoziționeze această dată – subliniind că pentru Moldova 9 mai înseamnă și întoarcerea către valorile occidentale, nu doar comemorarea trecutului sovietic.
Importanța istorică a zilei a fost exploatată intens de Kremlin încă din anii ’90. Conștient de sensibilitățile din fostele republici sovietice, Moscova a cultivat narativul “memoriei comune” a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, prezentându-se drept garantul acestei moșteniri. De decenii, Kremlinul folosește regiuni mici ca piese de șah, încercând să destabilizeze climatul politic al țărilor în care se află. Transnistria și Găgăuzia se potrivit perfect acestui șablon, la fel cum Abhazia sau Donbasul au servit în alte contexte. Fidelizarea populației prin simboluri comune – precum aniversarea victoriei din 1945 – a fost un instrument prin care Rusia a menținut vie afilierea afectivă a acestor regiuni față de “lumea rusă”. Astăzi, în ajunul celei de-a 80-a aniversări a Victoriei, vedem cum trecutul este invocat pentru a justifica prezentul: propaganda rusă leagă direct războiul de ieri (împotriva Germaniei naziste) de războiul de azi (împotriva „nazismului” atribuit Ucrainei și, prin extensie, Occidentului). În acest cadru istoric, minoritățile naționale din Moldova devin publicul-țintă ideal al acestui mesaj, dată fiind legătura lor tradițională cu spațiul cultural sovietic și rus.
În perioada premergătoare zilei de 9 mai, presa pro-Kremlin și media locală afiliate amplifică o serie de narative-cheie menite să mobilizeze populația rusofonă și să discrediteze orientarea pro-occidentală a Chișinăului. Unul dintre mesajele recurente este că ”autoritățile de la Chișinău vor să interzică memoria istorică”, prezentând măsurile de limitare a simbolurilor agresiunii ruse (precum panglica Sf. Gheorghe, ori literele „Z” și „V”) drept atacuri la adresa veteranilor și a minorităților.
Mass-media în limba rusă din Moldova preia și extinde aceste teme. În ultimele zile, a fost intens vehiculat mesajul că guvernarea ar plănui să “blocheze” manifestațiile de 9 mai, fapt negat explicit de autorități. Portavocile pro-Kremlin insistă că actuala conducere „fals pro-europeană” ar dori să șteargă „adevărata semnificație” a zilei Victoriei și să impună doar versiunea occidentală (Ziua Europei).
Canalele de comunicare folosite pentru propagarea acestor idei sunt diverse și adesea greu de controlat de către stat. Pe Facebook și Odnoklassniki circulă grupuri dedicate ”Veteranilor” sau ”Patrioților Moldovei” unde utilizatori anonimi postează articole din presa rusă ce acuză guvernul Maia Sandu de „rusofobie”. De asemenea, Tik-Tok ori Telegram-ul au devenit o platformă-cheie: numeroase canale locale (unele pretins ”de știri”, altele administrate de activiști ai opoziției pro-ruse) transmit mesaje coordonate. Spre exemplu, canalul de Telegram al blocului așa-numit „Victorie” (o alianță neoficială între Partidul Socialiștilor și mișcarea loială oligarhului fugar Ilan Șor) publică îndemnuri către cetățeni să participe la marșurile din 9 mai și distribuie imagini emoționale cu panglica bicoloră și veterani în lacrimi. Nostalgia este un element central al propagandei: fotografii alb-negru ale Chișinăului postbelic sau ale bunicilor decorați cu medalii, însoțite de texte de genul „Ei ne-au adus pacea, nu îi vom uita!”. Această exploatare a memoriei colective găsește ecou mai ales în rândul populației vârstnice și rusofone, care „rămâne nostalgică după vremurile fostei Uniuni Sovietice”.
O altă narațiune favorită a presei ruse este cea care leagă direct evenimentele istorice de cele actuale, insinuând că „fasciștii de ieri” au urmași astăzi. În acest registru, Ucraina și susținătorii ei sunt reprezentați ca „neo-naziști”, iar guvernarea de la Chișinău este acuzată (absurd) că ar simpatiza cu aceștia. Un exemplu elocvent, dar uitat: Valeri Klimenko, fost lider al Congresului Comunităților Ruse din Moldova, declara recent că „Ucraina a devenit un stat al banderiștilor și pentru a smulge acest flagel din rădăcini are loc această operațiune specială [a Rusiei]. Nimeni, nicăieri, niciodată nu va permite uciderea rușilor, iar Vladimir Putin a demonstrat această lege”. Afirmația sa – difuzată pe larg de portalurile pro-ruse – preia tezele propagandei Kremlinului despre războiul din Ucraina și le introduce în discursul public moldovenesc. Scopul este să prezinte intervenția Rusiei ca fiind una morală și necesară, comparabilă cu lupta împotriva fascismului din al Doilea Război Mondial.
Astfel de declarații sunt intens mediatizate nu doar în presa rusă, dar și în media locală afiliată intereselor ruse. Imaginea promovată este una în care Rusia apare drept protectorul memoriei și al valorilor tradiționale, iar guvernul pro-occidental al Moldovei este portretizat fie ca un intrus temporar, fie ca o marionetă a Occidentului ce va fi înfrântă de voința „poporului recunoscător eroilor”.
Importanța pe care Kremlinul o acordă zilei de 9 mai în Moldova nu poate fi separată de țelurile sale geopolitice mai largi. Pe fondul războiului din Ucraina și al accelerării integrării europene a Chișinăului, Rusia își intensifică eforturile de a menține Moldova în sfera sa de influență, folosind o gamă de tactici hibride – de la propagandă și influență politică la șantaj economic și amenințări securitare. Exploatarea faliilor interne etnice și regionale reprezintă o componentă centrală a acestei strategii. Regiunile precum Transnistria și Găgăuzia, dar și municipiul Bălți, acționează ca pârghii de presiune asupra guvernului central: orice apropiere prea mare de UE/NATO poate fi contracarată de Moscova prin alimentarea tensiunilor separatiste sau a nemulțumirilor minorităților din aceste zone.
Oficial, Rusia se declară preocupată de „respectarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă” din Republica Moldova. Neoficial însă, menținerea unei Moldove divizate intern servește perfect intereselor sale: un stat fragmentat, mereu precaut față de riscul destabilizării, își va frâna inevitabil parcursul euro-atlantic. În contextul demarării negocierilor de aderare a R.Moldova la UE (din 2024), propaganda rusă a devenit și mai vocală. Mesaje anti-UE și anti-NATO sunt difuzate în paralel cu glorificarea trecutului comun sovietic, tocmai pentru a sugera că orientarea vestică ar fi o trădare a istoriei și ar aduce pericole (război, pierderea valorilor creștine, declin economic).
Printre principalele teme propagate de exponenții părții ruse în R. Moldova regăsim teme eterne, actualizate pentru a răspunde nevoilor Kremlinului
1. "Autoritățile și Uniunea Europeană încearca să șteargă memoria istorică". Astfel se încearcă crearea unei false dihotomii între Ziua Victoriei și Ziua Europei ("dacă serbezi Ziua Europei, nu mai poți serba și Ziua Victoriei"), pe care autoritățile și UE ar impune-o ca urmare a revizionismului istoric ce le caracterizează.
2. "Integrarea europeană nu reprezintă voința poporului, Uniunea Europeanănu are aceleasi valori cu noi". Astfel se încearcă acreditarea ideii că autoritățile interzic, sub presiunea UE, orice fel de menționare publică a Zilei Victoriei, arătându-și în acest fel lipsa de respect față de eroi. Prin promovarea unor mesaje care spun că autoritățile ar "anula Ziua Victoriei" și ar intenționa să sancționeze pe oricine pomenește despre ea, se speculează sentimentele de teamă de autoritate ("aveți grijă ce spuneți, că imediat se află și sunteți dați afară din servici/vă arestează SIS") cimentat în atâția ani de comunism și apoi de control al oligarhilor asupra instituțiilor de forta.
3. "Ziua Victoriei, serbată în toate republicile ex-sovietice, demonstrează unitatea acestora/aderența la același set de valori cultural-istorice". Astfel se ignoră sau ascunde, chiar, faptul că NU toate societățile din fostele republici sunt interesate să serbeze Ziua Victoriei, nu toate țările au această zi în calendar ca sărbătoare națională (ba chiar în unele e interzisă afișarea anumitor simboluri asociate cu această zi - Panglica Sf. Gheorghe, steagul roșu, etc.). Astfel se manipulează opinia publică din R. Moldova spre a considera că este parte din Ruskiy Mir, că apropierea de Europa este nefirească și impusă cu forța de guvernarea actuală.
4. Victoria a fost obținută de armata rusă, fără ajutorul nimănui (se ignoră cu bună știință sacrificiile altor popoare din fostul imperiu colonial al URSS - în special ucrainieni, bieloruși, români, popoare din Caucaz ori Asia Centrală. De asemenea se ignoră ajutorul financiar și material, inclusiv tehnică de război primit din partea trupelor aliate, fără de care URSS ar fi fost în imposibilitate să câștige războiul).
5. Rusia este unicul apărător împotriva nazismului și a fascismului. Narațiunea este folosită drept o justificare inclusiv pentru invazia din Ucraina. Pentru a putea să se prezinte în felul acesta în fața susținătorilor săi (în special în fața propriei populații, inclusiv popoarele rămase captive în Federația Rusă), Moscova descrie orice oponent ca fiind nazist ori fascist. Eticheta este folosită similar cu cea de "capitalist" folosită în timpul Războiului Rece.
6. Armata rusă este a toate biruitoare, soldatii ruși sunt de neînvins. Astfel se promovează o imagine fabricată, romanțată, a eroismului de care soldații ruși au dat dovada - întotdeauna eroul este rus, practic niciodată de altă naționalitate. Mitul ajută contextului actual, în care Rusia are nevoie de sprijin internațional, atât cât poate atrage, pentru a pune presiune populară pe guvernele statelor democratice în vederea încetinirii/eliminării punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale. În esență, populația este dezinformată pentru a crede că Rusia este de neînvins. Se încearcă inocularea ideii că sancțiunile ar trebui ridicate iar orice formă de sprijin pentru Ucraina ar trebui oprit, pentru a nu înfuria Federația Rusă.
Exploatarea sentimentului anti-UE în rândul minorităților este vizibilă mai ales în Găgăuzia. Acolo, guvernatoare Evghenia Guțul (susținută de oligarhul proscris Ilan Șor) a afirmat deschis că majoritatea moldovenilor nu ar dori aderarea la UE și a elogiat Rusia drept „prietenul” și „protectorul” poporului găgăuz. În martie 2023, Guțul a fost primită personal de Vladimir Putin la Moscova, un gest foarte neobișnuit pentru un lider al unei mici autonomii, dar care semnalează interesul strategic al Rusiei. ”Întâlnirile surprinzătoare semnalează adesea schimbări profunde de putere”, comenta un expert, amintind că vizita lui Guțul la Kremlin dezvăluie firele unei strategii rusești elaborate în Europa de Est. Ulterior, la 9 mai 2023, Guțul a avut – după cum am menționat – „onoarea de a reprezenta Găgăuzia și toată Moldova” la parada din Piața Roșie, iar apoi a participat la Moscova la un congres al opoziției moldovene pro-ruse numit simbolic „Victorie”, condus de Ilan Șor. Astfel de acțiuni punctuale fac parte din efortul Moscovei de a consolida un pol politic pro-eurasiatic în Moldova, în contrapartidă la orientarea pro-UE. În 2024, în preajma alegerilor prezidențiale și a referendumului privind integrarea europeană, aceste pârghii au fost folosite la maximum: observatorii au notat ample eforturi de influențare a opiniei publice în sudul și nordul țării, de la distribuirea de ajutoare financiare (Moscova, prin bănci de stat, a oferit alocații lunare pentru mii de moldoveni cu condiția să voteze împotriva aderării la UE) până la implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse în transmiterea mesajelor politice pro-Moscova.
Din perspectivă geopolitică, Ziua Victoriei devine un prilej anual de reașezare a taberelor interne în R. Moldova. Kremlinul testează coeziunea societății moldovenești: dacă autoritățile reușesc să gestioneze pașnic evenimentele de 9 mai, fără provocări majore, influența rusă primește o lovitură de imagine. Și dimpotrivă, orice incident sau tensiune etnică apărută cu ocazia acestei zile este amplificată propagandistic pentru a demonstra ”eșecul cursului pro-occidental”.
Un exemplu relevant a fost reacția diplomației ruse la adoptarea legii ce interzice simbolurile invaziei din Ucraina. Ministerul de Externe de la Moscova a emis un comunicat indignat, susținând că noile norme din Moldova „nu corespund declarațiilor Chișinăului despre statutul său de neutralitate și împiedică respectarea drepturilor și intereselor tuturor cetățenilor săi”. Altfel spus, Kremlinul acuză direct R. Moldova că și-ar încălca neutralitatea (consacrată în Constituție) prin faptul că se opune liberei afișări a panglicii Sf. Gheorghe. Desigur, argumentul este cinic, având în vedere că neutralitatea R. Moldova este amenințată tocmai de prezența trupelor ruse în Transnistria. Însă propagandistic, mesajul vizează delegitimarea guvernului pro-occidental în ochii propriilor cetățeni (mai ales a celor rusofoni). Rusia se erijează astfel în apărătorul minorităților din Moldova, încercând să creeze un clivaj „popor vs. autorități trădătoare”.
Un alt obiectiv conex este menținerea Moldovei în afara NATO. În retorica sponsorizată de Kremlin, Ziua Victoriei e folosită și pentru a reitera rolul Rusiei de salvatoare în fața agresiunii fasciste, ceea ce implică subtil că prezența oricăror trupe străine (occidentale) pe teritoriul Moldovei ar echivala cu o ocupație ostilă. Astfel, orice cooperare militară cu NATO sau chiar participare la exerciții este denunțată de presa rusă ca „provocare” sau „amenințare la adresa Transnistriei și Găgăuziei”.
De cealaltă parte, liderii separatiști transnistreni continuă să întrețină mitul unei forțe militare locale redutabile, tocmai pentru a spori percepția de risc. În realitate, experții indică faptul că potențialul militar al regiunii transnistrene este mult supralicitat – un adevărat “sat Potemkin” perpetuat de la imperiul țarist încoace. Cu toate acestea, Rusia folosește implicit existența acestei forțe pentru a ține ocupate trupe ucrainene la granița de sud, prevenind astfel o concentrare totală a efortului militar ucrainean pe alte fronturi. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu are forțe semnificative în Transnistria, Moscova maximizează utilitatea geopolitică a regiunii ca element de diversiune și tensiune latentă.
În ansamblu, miza geopolitică a propagandei de 9 mai este dublă: internă (să fragilizeze coeziunea pro-occidentală a Moldovei, alimentând nostalgia și resentimentul minorităților) și externă (să mențină un focar de influență rusească în imediata vecinătate a Ucrainei și României). Anti-UE, anti-NATO și pro-”lume rusă” – acestea sunt cele trei direcții în care se aliniază narațiunile, iar minoritățile naționale sunt prezentate ca o masă critică ce respinge Occidentul. Desigur, realitatea sociologică e mai nuanțată: nu toți găgăuzii sau rusofonii din Bălți aderă la viziunile Kremlinului. Dar propaganda mizează pe faptul că vocile moderate se aud mai slab decât vocile radicale și că, prin repetiție, o parte a populației va ajunge să creadă versiunea cea mai stridentă a „adevărului”. Iar 9 mai oferă anual scena ideală pentru acest spectacol geopolitic.
Conștiente de riscurile pe care le aduce acest asalt propagandistic, autoritățile de la Chișinău au intensificat eforturile de securizare a spațiului informațional. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și instituțiile responsabile de combaterea dezinformării monitorizează îndeaproape canalele mediatice în perioada premergătoare datei de 9 mai. În anii 2022–2024, SIS a semnalat în mod repetat apariția unor știri false menite să semene panică sau dezbinare – de exemplu, zvonuri despre „provocări armate planificate de Kiev în Transnistria” sau despre „instaurarea stării de urgență pentru a interzice adunările publice” la Chișinău. Aceste informații fără bază reală au fost demontate prompt, autoritățile îndemnând cetățenii să se informeze doar din surse oficiale. Cu toate acestea, fluxul de falsuri continuă, adaptându-se contextului. În 2025, una dintre narațiunile detectate a fost că „prăznuirea Zilei Victoriei va fi complet interzisă sub presiunea Occidentului”. Guvernul a contracarat public, reafirmând că nu există nicio intenție de a interzice comemorarea victimelor războiului: „Moldova este o țară liberă în care onorăm Ziua Victoriei cu demnitate. Chemarea noastră e simplă: prețuiți pacea, arătați recunoștință și evitați politizarea – abordați această zi cu unitate și umanitate” a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului.
Un punct nevralgic al securității informaționale îl reprezintă simbolurile propagandei. Panglica Sf. Gheorghe, spre exemplu, a devenit un subiect de dispută legislativă și juridică. În aprilie 2022, Parlamentul a interzis prin lege confecționarea, purtarea și distribuirea panglicii bicolore, precum și a literelor „Z” și „V”, considerate simboluri ale agresiunii ruse din Ucraina. Justificarea a fost clar enunțată de președinta Maia Sandu: aceste însemne „au fost interzise pentru siguranța cetățenilor, fiind simboluri ale războiului”, utilizarea lor în contextul actual reprezentând „speculare pe seama victoriei din 1945”. Poliția a avertizat de fiecare dată, înainte de 9 mai, că va sancționa abaterile.
Dincolo de aspectul legal, chestiunea simbolurilor are o puternică dimensiune psihologică. Pentru populația educată în spirit sovietic, panglica Sf. Gheorghe e asociată cu eroismul și sacrificiul. Propaganda rusă speculează această emoție, acuzând guvernarea că ”pângărește memoria ostașilor” prin interdicții. Autoritățile de la Chișinău și o parte a societății pro-europene contraargumentează că adevărata cinstire a veteranilor nu constă într-o bucată de panglică, ci în grija față de ei și comemorarea decentă a faptelor lor.
Spațiul informațional este astăzi fragmentat, iar canalele online de propagandă se pot reorganiza rapid atunci când unele sunt închise. În 2022, guvernul a blocat temporar site-uri ca Sputnik și RTR pentru dezinformare, însă conținutul lor și-a găsit căi de a ajunge la public (prin VPN, canale alternative sau rețele sociale). Astfel, autoritățile încearcă un echilibru fin: să nu restricționeze libertatea de exprimare, dar nici să lase falsurile periculoase necombătute. Situația din 9 mai este un test anual al acestei reziliențe informaționale. Anul acesta, instituțiile au făcut apel direct la liderii locali din zonele vulnerabile (UTA Găgăuzia, UTA Transnistria, mun. Bălți) să coopereze pentru menținerea ordinii și pentru evitarea provocărilor. S-au distribuit materiale informative în limba rusă, explicând de ce anumite simboluri sunt interzise și îndemnând populația să ”sărbătorească cu inima, nu cu simboluri străine conflictului”. Rămâne de văzut cât efect vor avea aceste măsuri, însă un lucru e cert: 9 mai 2025 va fi un barometru nu doar al memoriei istorice, ci și al maturității societății moldovenești în fața manipulării.
Regiunea Autonomă Găgăuză (UTA Găgăuzia) a fost adesea numită ”poarta de sud” a influenței ruse în Moldova. Poporul găgăuz, vorbitor al unei limbi turcice dar majoritar rusofon ca uz curent, are legături istorice puternice cu Rusia – încă de la așezarea lor în Basarabia țaristă, găgăuzii au privit Moscova drept protectoare. Ziua de 9 mai ocupă un loc special aici: în fiecare an, orășelul Comrat (capitala autonomiei) se împodobește cu steaguri ale Victoriei și panglici Sf. Gheorghe, iar autoritățile locale organizează marșuri ale veteranilor și concerte dedicate „memoriei eroilor”. Chiar și în 2022, când la Chișinău legea interzicea panglica, adunarea populară de la Comrat a votat anularea interdicției pe teritoriul autonomiei provocând direct Chișinăul. Politicienii găgăuzi – indiferent de rivalitățile lor interne – au fost unanimi în a-și afișa loialitatea față de simbolistica rusă: „toți vor să defileze cu panglica Sf. Gheorghe în piept de 9 mai” relata presa la acea vreme. Ministerul Justiției de la Chișinău a suspendat imediat decizia Comratului ca ilegală, dar în practică, în Găgăuzia panglica a fost purtată pe scară largă, iar forțele de ordine locale nu au aplicat sancțiuni. Acest gest de nesupunere a arătat influența covârșitoare a Moscovei în regiune. iar lideri regionali îndeamnă permanent populația să ”acționeze împotriva Occidentului care vrea să destabilizeze Moldova”, adică exact mesajul cultivat de propaganda rusă.
În 2023, situația a căpătat o turnură și mai interesantă odată cu alegerea Evgheniei Guțul ca bașcan (guvernator) al Găgăuziei. Guțul, reprezentanta Partidului Șor (extrem de pro-rus), a adus la Comrat o agendă sincronizată aproape perfect cu cea a Kremlinului. Imediat după victoria sa electorală, ea a făcut mai multe vizite la Moscova, fotografiindu-se de două ori cu Vladimir Putin în decurs de doar câteva luni. Apoi, pe 9 mai 2024, Guțul a apărut alături de oligarhul Ilan Șor și deputata Marina Tauber la tribuna oficială a paradei de pe Krasnaia Ploshad din Moscova, ambii fiind invitați speciali ai Kremlinului. „Pentru mine este o onoare să reprezint Găgăuzia și toată Moldova la acest eveniment”, a declarat Guțul, în fața camerelor rusești, adăugând că „prietenia de o sută de ani dintre Moldova și Rusia nu poate fi frântă de nimeni”. Ea a mulțumit lui Putin pentru invitație, numind-o „un înalt semn de prietenie și încredere între popoarele noastre”. Mesajul său, deși rostit la Moscova, era destinat în mod clar și publicului găgăuz de acasă: Guțul își etala astfel accesul la Kremlin și poziția de partener privilegiat al Rusiei. În aceeași zi, lidera de la Comrat a lansat un apel către toți găgăuzii „să iasă la demonstrații și să depună flori la memorialul ostașilor sovietici”.
La Comrat, ceremonia de 9 mai 2024 a inclus un moment simbolic deosebit: flacăra eternă de la complexul memorial a fost reaprinsă cu foc adus de la Moscova la inițiativa lui Ilan Șor, care promisese să ducă „o părticică din focul veșnic al Moscovei în fiecare localitate din Moldova”. Gestul – de un teatralism calculat – a avut menirea de a sublinia legătura directă și indestructibilă dintre Găgăuzia și centrul simbolic al fostei URSS.
În Găgăuzia, propaganda rusă nu este percepută ca ceva extern, ci a devenit aproape parte a culturii locale politice. Posturile TV rusești sunt larg urmărite, iar canalele de Telegram locale reproduc adesea integral știri din presa rusă. Liderii locali contribuie și ei la discurs. Evghenia Guțul, de exemplu, a criticat vehement autoritățile de la Chișinău pentru „divizarea comunității ortodoxe și manipularea bisericii în scopuri politice”, susținând că aceste acțiuni „adâncesc frica de conflict și război în rândul găgăuzilor”. Declarația sa sugerează că orice încercare a Chișinăului de a reduce influența Patriarhiei Moscovei (de pildă, sprijinirea trecerii unor parohii la Mitropolia Basarabiei, sub Patriarhia Română) este interpretată în Găgăuzia ca o amenințare existențială, alimentând teama de destabilizare. Astfel, ”apărarea credinței strămoșești” devine un alt strat al propagandei, orchestrat tot de Kremlin prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse. În mod notabil, ierarhi din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (subordonat Patriarhiei Moscovei) apare la diverse evenimente alături de oficialii locali, binecuvântând „pacea” – însă pacea în termenii narațiunii ruse (adică fără NATO și cu menținerea influenței ruse).
Evenimentele recente au demonstrat și dependența economică utilizată ca instrument politic în Găgăuzia. În lunile de după 9 mai 2024, bașcanul Guțul a negociat acorduri comerciale directe cu regiuni din Rusia (Sankt Petersburg, Tatarstan) pentru facilități la exporturile agricole și reduceri la prețul gazelor. De asemenea, a convenit cu partea rusă deschiderea de conturi pentru cetățenii găgăuzi la o bancă rusească (Promsviazbank) care să le transfere „ajutoare lunare” – practic mită politică mascată – pentru a-i influența să voteze contra integrării europene. Toate aceste „realizări” au fost anunțate cu surle și trâmbițe în presa locală din Găgăuzia, consolidând percepția că Rusia este aliatul generos care aduce beneficii concrete, spre deosebire de Occident, care ar aduce doar restricții și incertitudini. Iar ziua de 9 mai, cu încărcătura ei emoțională, este momentul perfect în care aceste mesaje prind viață în rândul oamenilor simpli: la parada locală, vârstnicii își prind din nou decorațiile pe piept, tinerii voluntari împart panglici Sf. Gheorghe (fără teama de sancțiuni din partea autorităților locale), iar oficialii de la Comrat țin discursuri despre glorie, sacrificiu și prietenia cu „Marele Frate” de la Răsărit.
Privind înainte spre 9 mai 2025, e de așteptat ca în Găgăuzia scenariul să se repete. Chiar dacă presiunile Chișinăului se vor accentua – eventual prin trimiterea de observatori sau avertismente formale – autonomia găgăuză va continua să meargă pe linia trasată de Moscova. Cu un bașcan și o elită politică locală practic aliniați total agendei ruse, Chișinăul are spațiu redus de manevră. Orice tentativă de a împiedica manifestările pro-ruse de 9 mai la Comrat ar fi imediat folosită de propagandă ca dovadă de „opresiune” a minorității găgăuze. De aceea, autoritățile centrale par să fi ales o abordare mai conciliantă: toleranță pentru manifestările tradiționale (depuneri de flori, marșuri ale veteranilor) combinată cu supraveghere discretă pentru a preveni excesele (expoziții de simboluri ale invaziei ruse, discursuri instigatoare la separatism etc.).
Găgăuzia, aflată sub ocupație informațională rusă, rămâne un cap de pod al influenței rusești în Moldova, unde ziua de 9 mai funcționează ca o veritabilă sărbătoare identitară pro-Moscova. Exploatarea minorității găgăuze de către Kremlin este facilitată de factori interni (leadership local obedient, populație preponderent nostalgică după URSS, dependență economică) și externi (sprijin financiar și politic direct din Rusia). Pentru publicul larg moldovean, cazul Găgăuziei ilustrează riscurile pe care le implică propaganda neîngrădită: o comunitate întreagă poate ajunge să-și definească aspirațiile geopolitice mai degrabă în funcție de interesele Moscovei decât de cele ale statului din care face parte.
La rândul său, Transnistria, regiunea aflată sub ocupație militară rusă directă în estul Republicii Moldova, autoproclamată Republica Moldovenească Nistreană, reprezintă exemplul clasic de instrumentalizare a memoriei istorice de către Rusia. Aflat de peste trei decenii sub controlul unui regim susținut politic, economic și militar de Kremlin, acest teritoriu a cultivat un adevărat cult al Victoriei de la 9 mai, integrat în propriul mit fondator. În manualele școlare transnistrene, dar și în discursul public, se trasează o linie directă între eroismul luptătorilor sovietici din 1941–1945 și lupta forțelor separatiste transnistrene din 1992 împotriva autorităților Republicii Moldova, prezentate drept „naționaliști extremiști”. Altfel spus, Chișinăul post-independență a fost asociat cu imaginea „dușmanului fascist”, în timp ce Tiraspolul s-a autoproclamat continuatorul Marii Victorii asupra fascismului.
În fiecare an, Tiraspolul marchează 9 mai cu parade militare impresionante (raportat la dimensiunea regiunii). Trupe ale așa-zisei armate transnistrene defilează alături de soldații Grupului Operativ Rus staționat în regiune, pe fundalul imnurilor sovietice și al drapelelor roșii.
La parada din 2023, de exemplu, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a ținut un discurs în care a elogiat sacrificiul străbunilor și a reiterat că ”poporul transnistrean va păstra mereu vie memoria Victoriei din 1945, apărându-și libertatea”. Mesajul, transmis de televiziunea locală, a subliniat ideea că Transnistria datorează existența sa acelui spirit de rezistență născut în al Doilea Război Mondial. Mai mult, Krasnoselski a făcut aluzii transparente la situația geopolitică actuală: a condamnat „tentativele de rescriere a istoriei” (aluzie la demersurile pro-UE ale Chișinăului) și a mulțumit „Armatei Ruse prezente pe pământ transnistrean” pentru rolul său de pacificator și garant al păcii. În fapt, prezența militară rusă – de aproximativ 1500 de militari – este percepută de regim și propagandă ca un scut împotriva unei presupuse agresiuni externe, fie ea de la Chișinău sau Kiev.
În ultimii ani, această retorică s-a intensificat: pe fondul războiului din Ucraina, mass-media transnistreană a acuzat frecvent Ucraina și Moldova că impun o ”blocadă” regiunii, prezentând Transnistria ca pe o victimă inocentă a jocurilor geopolitice. Scopul acestor dezinformări este de a demoniza guvernul de la Chișinău și pe cel de la Kiev în ochii transnistrenilor, întărind dependența psihologică de Moscova.
Pe plan intern, cultul de 9 mai în Transnistria a dus la situații grotești. Monumentele sovietice abundă: aproape fiecare localitate are câte un tanc T-34 pe postament sau o statuie a ”Soldatului Eliberator”. Simbolurile republicii separatiste – stema și drapelul – includ secera și ciocanul, fiind practic identice cu ale fostei RSS Moldovenești. Astfel, Transnistria se autodefinește ca un bastion al valorilor sovietice perene, în antiteză cu restul Moldovei, care ar fi „căzut în mrejele naționalismului și fascismului”.
În 2024, de pildă, la mitingul de la memorialul gloriei din Tiraspol, autoritățile separatiste au scos în prim-plan veteranii de război încă în viață, sosiți cu decorațiile pe piept, cărora le-au fost aduse mulțumiri solemne. S-a proclamat că ”lecția acelui război este unitatea poporului multinațional în fața răului”, accentuându-se multinațional, o referire la faptul că ruși, ucraineni, moldoveni, găgăuzi, evrei – toți au luptat împreună sub steagul sovietic. Implicit, se sugerează că aceeași unitate există azi în Transnistria sub tutela Rusiei, în opoziție cu disensiunile etnice care ar exista în R. Moldova.
Un aspect notabil în Transnistria este controlul total al informației. Presa liberă practic nu există, toate posturile TV și radio majore fiind subordonate holdingului Sheriff (aliat cu regimul) sau direct structurilor „de stat” ale regimului separatist. Astfel, mesajul propagandistic ajunge nealterat la populație. De 9 mai, transnistrenii văd la televizor imagini cu parada de la Moscova și apoi propria paradă locală, ambele prezentate cu maximă pompă. Canalele rusești retransmise (Pervîi Kanal, Rossiya-1 etc.) completează narațiunea cu documentare despre eroii URSS, dar și cu talk-show-uri actuale unde oficiali ruși critică R. Moldova pentru orientarea sa vestică. În ultimul an, de exemplu, Dmitri Medvedev (ex-președinte al Rusiei) a amenințat voalat că „aderarea Moldovei la NATO ar putea duce la dispariția statalității sale”, aluzie la recunoașterea Transnistriei. Astfel de declarații ajung și la urechile transnistrenilor, consolidând credința că Rusia le-ar garanta existența separată dacă Moldova „trădează””. În paralel, orice mesaj alternativ din partea Chișinăului este blocat. Locuitorii din Transnistria au acces restricționat la media din dreapta Nistrului; puțini dintre ei urmăresc posturi precum TV8 sau ProTV Chișinău, din cauza prejudecăților inoculate (mass-media moldovenească fiind etichetată “propagandă românească”).
În acest context, 9 mai în Transnistria devine un show propagandistic fără contrapondere. Spre deosebire de Găgăuzia sau Bălți, unde există totuși voci alternative și o presă mai pluralistă, Transnistria este un mediu informațional etanș pro-rusesc. Mesajele autorităților moldovenești (precum cele ale Maiei Sandu sau ale guvernului) cu greu pătrund și sunt imediat demontate de propaganda locală drept „ipocrizie”. De exemplu, dacă Chișinăul transmite de 9 mai un mesaj de pace și reconciliere europeană, Tiraspolul îl va prezenta intern ca pe o încercare de a masca „trădarea memoriei”.
Pentru ziua de 9 mai 2025, se anticipează că Transnistria va organiza din nou o paradă militară impresionantă la Tiraspol, mai ales că este un jubileu (80 de ani de la Victorie). Nu este exclus să vedem chiar reconstituiri istorice sau expoziții de tehnică militară „de epocă”, cum s-a mai întâmplat la aniversări rotunde. În paralel, retorica anti-Chișinău va rămâne pe subtext. Orice delegație străină prezentă (în anii trecuți au participat emisari din Duma de Stat sau reprezentanți ai enclavei Osetia de Sud, nerecunoscută internațional) va aduce salutul „poporului rus” și va condamna încercările de „a uita istoria”. De asemenea, este posibil ca regimul transnistrean să pregătească propriile sale „surprize” propagandistice – de exemplu, inaugurarea unui nou monument sau redenumirea unei străzi centrale în cinstea „Eliberatorilor din 1945”. Toate acestea vor fi intens mediatizate, cu scopul de a întări identitatea separată a Transnistriei și legătura sa indisolubilă cu Rusia.
Pentru Chișinău, Transnistria rămâne cel mai dificil capitol. Exploatarea minorităților în acest caz ia forma extremă: nu mai e vorba de influențare a unei populații ca parte a statului moldovean, ci de menținerea unei populații captive într-o entitate parastatală anti-moldovenească. Ziua de 9 mai concentrează ca într-o lupă toate problemele conflictului înghețat transnistrean: nerezolvarea diferendului, prezența trupelor străine, războiul informațional, loialități împărțite. Orice soluție durabilă pentru reintegrare va trebui să țină cont de aceste realități. Până atunci, la fiecare 9 mai vom vedea cum, la doar 100 km de Chișinău, flutură nestingherit steagurile URSS, iar portretul lui Stalin e purtat pe străzi ca într-un decor al anilor ’50.
Municipiul Bălți, al doilea oraș al Republicii Moldova, și nordul R. Moldova are o istorie și demografie aparte care îl fac susceptibil la influența propagandei ruse. Cu o populație mixtă (români, ucraineni, ruși și alte grupuri), Bălțiul a fost în perioada sovietică un important centru industrial și multicultural, numit uneori ”orașul moldovenesc cel mai rusesc”. După independență, orașul a rămas un fief al partidelor de stânga și al celor pro-ruse: de la comuniști la socialiști și, mai nou, oameni din anturajul oligarhului fugar Ilan Șor, toți au avut baze solide aici. Ziua de 9 mai la Bălți a continuat să fie sărbătorită într-o notă similară cu cea din perioada sovietică, de multe ori chiar mai intens decât la Chișinău.
În anii trecuți, primarii și consiliul municipal din Bălți au sprijinit activ organizarea de evenimente de Ziua Victoriei: marșuri ale veteranilor pe bulevardul principal, depuneri de flori la complexul memorial local, concerte în aer liber cu cântece militare sovietice. În 2018, de exemplu, de Ziua Victoriei, la invitația președintelui Igor Dodon, celebra cântăreață rusă Valeria a susținut concerte atât la Chișinău, cât și la Bălți, în fața a mii de spectatori care fluturau panglici Sf. Gheorghe și drapele ale victoriei. Astfel de manifestări au consolidat imaginea Bălțiului ca fiind un centru al nostalgiei rusofile.
În 2022, când guvernul PAS a interzis panglica și simbolurile „Z” și „V”, reacția la Bălți a fost promptă. Pe 15 aprilie 2022, Partidul Socialiștilor a organizat la Bălți un protest împotriva interdicției, susținând că se încalcă dreptul oamenilor de a-și onora strămoșii. Zeci de participanți au afișat demonstrativ panglica Sf. Gheorghe și au scandat lozinci contra guvernării pro-europene. Acesta a fost unul dintre primele semne că Bălțiul poate fi utilizat ca pol de instabilitate similar Găgăuziei sau Transnistriei, dacă contextul o cere. De altfel, după Transnistria și UTA Găgăuzia, un alt pol de instabilitate prin care Rusia poate acționa în Republica Moldova este orașul Bălți. În pofida faptului că Bălțiul nu are un statut autonom, concentrarea unei populații vorbitoare de rusă cu viziuni pro-Kremlin face ca orașul și nordul R. Moldova să fie teren fertil pentru narativele ruse.
Un actor constant în ecuația propagandei la Bălți este Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei. Episcopul Marchel al Bălțiului (sub jurisdicția Mitropoliei Chișinăului, aflată canonic sub Patriarhia Rusă) este „vârful de lance al intereselor Rusiei” în nordul R. Moldova. Cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și implicarea în politică (a promovat des teorii conspiraționiste împotriva Occidentului), Marchel nu s-a sfiit să intre în arenă: în aprilie 2022, el a fost surprins deplasându-se prin oraș cu un autoturism de lux pe care era arborată panglica Sf. Gheorghe. Întrebat de jurnaliști, episcopul a afirmat că se declară împotriva războiului din Ucraina, însă a refuzat să explice de ce afișează ostentativ un simbol devenit ilegal în Republica Moldova. Gestul său a transmis un mesaj clar enoriașilor și opiniei publice: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove se poziționează de partea tradiției rusești, nesocotind legea statului. Marchel practic a legitimat sfidarea – dacă un înalt ierarh poate purta panglica fără consecințe, de ce nu ar face-o și credincioșii? Rolul bisericii în propagandă se vede și de 9 mai: preoții din nord oficiază slujbe de pomenire a eroilor la monumente, unde adesea rostesc și mesaje patriotice. În predicile din jurul acelei date, unii preoți strecoară idei cum că „și azi credința e amenințată de cei ce nu ne vor binele”, insinuând către factorii externi occidentali.
Actori politici regionali au profitat de tribuna locală pentru a promova retorica pro-Kremlin. În 2023, de pildă, consilieri socialiști au inițiat un proiect (eșuat) de declarare a panglicii Sf. Gheorghe drept „patrimoniu cultural local”, un mod de a ocoli interdicția națională. De asemenea, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost ținta unor încercări de infiltrare propagandistică: în aprilie 2023, în incinta universității a avut loc evenimentul numit „Dictarea Victoriei”, organizat de Centrul Rus și cu participarea tineretului socialist, fără știrea rectoratului. Treptat, a ieșit la iveală că acțiunea fusese pusă la cale de coordonatori ruși (inclusiv sprijinul „Casei Rusești” din Chișinău – organul Rossotrudnicestvo) și executată local de șeful centrului rus, în complicitate cu activiști ai Gărzii Tinere pro-PSRM. Episodul a arătat că există tentative sistematice de propagandă chiar și în instituțiile de învățământ din Bălți, ceea ce constituie un semnal de alarmă privind securitatea informațională la nivel local.
Pregătindu-se pentru 9 mai 2025, autoritățile din Bălți au anunțat organizarea ceremoniilor obișnuite la monumentul eroilor. Oficial, s-a transmis că se vor respecta legile țării – deci fără simboluri interzise – și că evenimentele vor avea un caracter exclusiv comemorativ. Neoficial însă, este foarte probabil ca mulți participanți să poarte totuși panglica Sf. Gheorghe, profitând de ambiguitatea creată de decizia Curții Constituționale din 2023 (care, cum am menționat, permite purtarea panglicii dacă nu promovează războiul). Poliția locală va avea probabil o abordare laxă, pentru a nu provoca mulțimea. Astfel de situații – unde legea e încălcată tacit pe alocuri – sunt apoi exploatate de propaganda pro-rusă pentru a demonstra că ”inima poporului bate pentru Rusia, nu pentru UE”. Bălțiul va oferi imagini convenabile: sute de oameni de diferite etnii, uniți sub simbolul panglicii, cinstind victoria comună. Din fericire, în ultimii ani la Bălți nu s-au înregistrat incidente grave sau violențe de 9 mai; atmosfera a fost una de sărbătoare pașnică. Totuși, riscul unor provocări nu poate fi eliminat. De exemplu, extremiști marginali ar putea afișa pancarte anti-UE sau portrete ale lui Stalin (cum s-a văzut la Chișinău în 2023). Astfel de gesturi ar inflama spiritele și ar oferi pretexte fie și pentru altercații minore, ceea ce ar fi imediat speculat mediatic.
Bălțiul rămâne un microcosm al bătăliei informaționale din Moldova. Aici coabitează, nu fără tensiuni, două realități: pe de o parte, populația minoritară rusofonă, dintre care mulți sunt sincer atașați de memoria sovietică și privesc spre Rusia ca aliat; pe de altă parte, perspectiva statului Republica Moldova care încearcă să-și afirme cursul european fără a-i înstrăina pe acești cetățeni. Rusia exploatează la maximum dilemele acestor oameni, oferindu-le un discurs simplu: ”Ești rus? Ține cu noi, poartă-ți mândru panglica, luptă pentru tradițiile tale!”. Editorialiști locali subliniază că la Bălți s-a creat un sentiment de enclavă – unii locuitori chiar spun că se simt „ca în altă țară” atunci când merg la Chișinău. Tocmai acest sentiment de alteritate este alimentat de propaganda rusă, pentru a face coeziunea națională tot mai dificilă.
Pentru viitor, cheia va fi în găsirea unui limbaj comun. Dacă statul moldovean va reuși să transmită minorităților (inclusiv celei ruse din Bălți) că nimeni nu vrea să le șteargă istoria sau să le interzică limba – ci doar că viitorul comun e mai sigur într-o Moldovă democratică, liberă de influențe nocive externe – atunci influența propagandei se va diminua. Deocamdată, însă, la Bălți ca și în alte zone, pe 9 mai vor continua să răsune cântecele vechi despre ”Den Pobedi”, iar panglica Sfântului Gheorghe va rămâne un simbol disputat al memoriei și identității.
Tabloul conturat de aceste analize arată o R. Moldova prinsă între memoria trecutului și aspirațiile viitorului, în care Federația Rusă folosește Ziua de 9 mai ca pe o armă subtilă. Exploatarea minorităților naționale – fie ele găgăuze, rusofone sau altele – se face prin apel la emoție, la identitate și la temeri, în încercarea de a bloca drumul european al țării.
Propaganda rusă țese o poveste seducătoare despre eroi comuni și dușmani comuni, dar ignoră faptul esențial că societatea moldovenească de azi nu mai este dispusă să fie pion pe o tablă de șah geopolitică. Provocările există și sunt mari, însă răspunsul autorităților și al societății civile indică o maturizare: deturnarea simbolurilor poate fi combătută prin educație și transparență, iar unitatea în diversitate – inclusiv respectarea memoriei tuturor, dar fără propagandă străină – poate deveni antidotul împotriva dezinformării. Ziua de 9 mai 2025 va trece, dar lupta pentru inimile și mințile oamenilor va continua, iar Kremlinul va aloca resurse uriașe în acest an în anul electoral 2025. Modul în care R. Moldova va ști să-și valorifice propriile narrative ale păcii și ale apartenenței la familia europeană, fără a nega meritele trecutului, va determina în mare măsură reziliența sa în fața oricărei propagande, rusești sau de altă natură.
