Pedepse dure pentru trei indivizi care au maltratat cu cruzime și abuzat sexual două tinere


Potrivit Procuraturii Generale, cazul s-a produs în februarie 2024, când cei trei au recrutat două tinere pe care le-au ținut captive câteva zile. Indivizii le-au maltratat, abuzat sexual, umilit în diverse moduri, provocându-le suferințe fizice, inclusiv arsuri pe corp. Mai mult, infracțiunile au fost înregistrate și expediate ulterior altor persoane.
Fiind audiați, aceștia nu și-au recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.
Astfel, un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol, pornografie infantilă și trafic de copii. Al doilea individ, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru trafic de copii și încălcarea inviolabilității vieții private. Cât privește al treilea tânăr de 29 de ani, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru aceleași infracțiuni.

