Premierul Modi nu se mai duce la parada de 9 mai de la Moscova. India va fi reprezentantă de ministrul apărării


La începutul lunii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Randhir Jaiswal, a anunțat că președintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe prim-ministrul Narendra Modi să participe la ceremoniile de 9 mai, transmite Agerpres.
Guvernul de la New Delhi a anunțat miercuri că ministrul apărării va ocupa locul Indiei în tribunele din Piața Roșie.
Această decizie intervine pe fondul escaladării tensiunilor între India și Pakistan după atentatul sângeros din Kashmirul indian, soldat cu 26 de morți săptămâna trecută.
New Delhi a atribuit Islamabadului responsabilitatea pentru acest atentat, dar autoritățile pakistaneze neagă orice implicare.
Narendra Modi a vizitat Rusia în octombrie anul trecut pentru un summit multilateral, iar Vladimir Putin este așteptat în India în decursul acestui an.
Rusia, moștenitoarea URSS și unde 9 mai este de acum cea mai importantă sărbătoare de stat, a promis să organizeze cele mai grandioase ceremonii 'din istoria sa' cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria împotriva nazismului.

