Putin pregătește o nouă ofensivă majoră în Ucraina, în ciuda apelurilor la încheierea unui armistițiu

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Putin pregătește o ofensivă majoră în Ucraina, în timp ce armata rusă își deplasează deja trupele în mai multe zone cheie ale frontulu ucrainean, au declarat surse din serviciile secrete ucrainene pentru Financial Times, informează Kyiv Independent.
14.5.2025 11:15
14.5.2025 11:16
Deschide md
Externe

Conform surselor citate, aceste noi informații arată că, în realitate, Rusia încearcă mai degrabă să escaladeze conflictul, în ciuda propunerilor liderilor occidentali pentru încheierea unui armistițiu de 30 de zile. Astfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că o discuție de fond despre o încetare a focului de 30 de zile cu Ucraina este imposibilă fără a lua în considerare „nuanțele”, scrie Digi24.RO.

Peskov a subliniat că, atunci când subiectul unei încetări a focului a fost abordat de administrația președintelui american Donald Trump, acesta a fost susținut de președintele rus Vladimir Putin, „cu mențiunea că există un număr foarte mare de nuanțe în jurul ideii de încetare a focului și, fără a găsi răspunsuri la acestea, este foarte dificil să vorbim despre el în detaliu”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte să ajungă „în următoarele ore şi zile” la un plan comun americano-european de încetare a focului în Ucraina, pentru 30 de zile, cu „sancţiuni economice masive” în caz de nerespectare.

„Ruşii trebuie să spună da. Nu trei zile pentru a distra galeria, dacă pot să spun aşa, pentru a sărbători 9 mai şi a defila. Nu, 30 de zile”, a declarat preşedintele francez.

Putin a aruncat deja în luptă „Regimentul Prezidențial FSB” cu scopul cuceririri unui oraș-cheie din Donețk

Conform celui mai recent raport al Statului major al armatei ucrainene, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 163 de confruntări cu armata rusă, de-a lungul întregului front.

De asemenea, conform datelor DeepState, un grup apropiat de armata ucraineană și care monitorizează evoluția liniei frontului, forțele ruse au înregistrat recent avansuri în apropiere de orașele strategice Torețk și Pokrovsk, din regiunea Donețk.

Forțele ruse au aruncat deja în luptă o nouă unitate de elită - Regimentul Prezidențial FSB - cu scopul de a cuceri Ceasiv Iar, considerat „Poarta Bahmutului” și ultimul oraș-fortăreață al ucrainenilor din regiunea Donețk.

Ceasiv Iar este scena unor lupte intense și sângeroase care se desfășoară între forțele ruse și cele ucrainene din aprilie 2024 și până în prezent. Pentru ruși, cucerirea acestui oraș le-ar deschide cu calea spre Kramatorsk, oraș aflat la 25 de kilometri distanță, unde se află și punctul de comandă al armatei ucrainene din regiune.

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski a spus că pierderea Kramatorskului ar însemna practic căderea întregii regiuni Donețk în mâinile rușilor. Kievul a avertizat în repetate rânduri în privința iminenței unei ofensive majore de primăvară a armatei ruse, în încercarea de a cuceri cât mai mult teritoriu ucrainean, astfel încât Mosvoa să dețină o poziție cât mai avantajată la eventualele negocieri de pace.

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunțat că această ofensivă a fost „efectiv” declanșată luna trecută. „Ofensiva asupra regiunilor Sumî și Harkov a început deja”, a spus Oleksandr Sîrski.

„De la începutul agresiunii, inamicul și-a mărit efectivele de cinci ori. În fiecare lună, rușii își sporesc efectivele cu 8-9.000 de oameni, sau cu 120-130 de oameni într-un an. La 1 ianuarie, rușii aveau 603.000 de militari (în Ucraina), acum au deja 623.000”, a declarat generalul Sîrski.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md