„Trump decide oprirea producției de mașini Tesla în SUA”. Videoclipul fake news care a devenit viral a fost generat cu ajutorul AI

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Președintele american Trump și CEO-ul Tesla, Elon Musk, sunt implicați într-o dispută publică aprinsă. Conflictul a început după ce Musk a criticat noua lege a lui Trump privind taxele și cheltuielile, care reduce subvențiile pentru vehiculele electrice și crește datoria națională.
9.6.2025 18:55
9.6.2025 18:55
Deschide md
Externe

În replică, Trump a ripostat amenințând că va anula contractele federale cu companiile lui Musk. Situația nu a făcut decât să escaladeze de atunci, Trump distanțându-se în mod deschis de Musk și avertizându-l cu privire la „consecințe grave” în cazul în care acesta îi va sprijini pe democrați în următoarele alegeri intermediare. Musk, între timp, a făcut aluzie la lansarea unei noi mișcări politice, transformând ceea ce a început ca un dezacord politic într-o bătălie ideologică în toată regula, scrie Digi24.RO.

Videoclip AI

În acest context, un videoclip devenit viral pe platformele de socializare îl arată pe președintele american Donald Trump anunțând o interdicție imediată asupra producției de vehicule Tesla în Statele Unite. În clipul viral, se presupune că Trump este auzit spunând: "Astăzi, sunt aici pentru a anunța că voi interzice producția tuturor mașinilor Tesla în Statele Unite ale Americii, cu efect imediat. După cum știe toată lumea, Elon m-a înjunghiat pe la spate acum câteva zile și a luat-o razna pe platforma sa X, mințind despre implicarea mea în dosarele Epstein... Oricum, nimănui nu-i plac mașinile Tesla, decât dacă ești un tocilar, iau foc și se strică ușor..." Mai mulți utilizatori X și Facebook au distribuit videoclipul de 59 de secunde cu un text suprapus care afirma: „Donald Trump interzice producția Tesla în SUA”.

Videoclipul este evident genarat AI și mai multe site-uri care se ocupă cu depistarea falsurilor precum Newschecker sau Factly au demonstrat acest lucru. Pentru a verifica afirmația, Factly a efectuat o căutare pe internet folosind cuvinte-cheie relevante. „Nu am găsit niciun raport credibil care să confirme că președintele american Donald Trump a anunțat o interdicție imediată privind producția de vehicule Tesla în Statele Unite”.

„Am efectuat apoi o căutare de imagini a cadrelor cheie din videoclipul viral, ceea ce ne-a condus la o postare pe Instagram cu același videoclip (arhivat) pe handle-ul @dangerousaireturns, datată 8 iunie 2025. Examinând profilul, am constatat că creatorul încarcă în mod regulat conținut parodic generat de AI. Am găsit, de asemenea, conturile sale de YouTube și Facebook, unde afirmă în mod clar că pagina prezintă conținut cu sincronizare a buzelor generat de AI.”

Rulând un program de detectare a aautenticității (HIVE AI), cei de la Factly au găsit că există o probabilitate de 99,8 % ca sunetul să fi fost generat de AI. Un alt instrument, Deepfake-o-meter, a confirmat, de asemenea, că videoclipul a fost creat cu ajutorul AI.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md