VIDEO // Maia Sandu, în tren spre Kiev: Sprijinim în continuare Ucraina


Potrivit autorităților, această vizită vine să reafirme sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina, care de trei ani luptă pentru a-și apăra libertatea, suveranitatea și integritatea teritorială.
„Ajungem în curând la Kiev la invitația președintelui Zelenskii. Merg cu mesajul că Moldova sprijină în continuare Ucraina. De aproape 3 ani ucrainenii își apără țara, familiile și viitorul copiilor. Curajul ucrainenilor protejează și pacea în Republica Moldova, lucru pentru care le suntem foarte recunoscători”, a declarat Maia Sandu.
La Kiev, șefa statului se va întâlni cu președintele Volodimir Zelenskii, cu prim-ministrul Denis Șmîhal și cu președintele Parlamentului, Ruslan Stefanciuk. Principalele subiecte ale discuțiilor vizează cooperarea bilaterală, securitate, comerț, despre drumuri, poduri și cum ne putem ajuta reciproc pe calea integrării europene.
Se va discuta și despre continuarea conectării infrastructurii celor două țări, comerțul, colaborarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană, securitatea regională și solidaritatea în fața provocărilor comune.
Un subiect important de pe agendă se referă la criza energetică provocată de Rusia, care a majorat prețurile la energie pe malul drept al Nistrului, a lăsat cetățenii de pe malul stâng fără căldură și electricitate și poate avea consecințe asupra securității regionale.
De asemenea, Maia Sandu va participa la o discuție la „New Europe Centre” din Kiev, un centru de cercetare în domeniul politicii externe și securității.
Vizita de astăzi a șefei statului subliniază relațiile strânse dintre Republica Moldova și Ucraina, angajamentul comun pentru pace și securitate, precum și solidaritatea în fața provocărilor regionale.

