VIDEO // Nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Declarațiile lui Volodimir Zelenski


Este vorba de un număr nespecificat de persoane care erau bolnave şi rănite, relatează Reuters. Schimbul a avut loc după ce luni a fost efectuat un schimb iniţial de prizonieri cu vârsta sub 25 de ani, transmite Digi24.ro.
„Ziua de astăzi marchează prima etapă a întoarcerii soldaţilor noştri grav răniţi şi suferinzi din captivitatea rusă. Toţi au nevoie de îngrijiri medicale imediate. Acesta este un act umanitar important”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram, adăugând că schimburile vor continua. „Facem totul pentru a-i găsi şi aduce înapoi pe toţi cei care sunt în captivitate”, a promis el, potrivit News.ro.
Un videoclip ucrainean arată prizonieri de război care zâmbesc în timp ce ies dintr-un autobuz într-o locaţie nedezvăluită, înfăşuraţi în steaguri ale Ucrainei sau ale unităţilor lor. Mulţi au strigat „Glorie Ucrainei”.
Într-un comunicat, serviciile de informaţii militare ucrainene au afirmat că majoritatea soldaţilor eliberaţi au răni şi boli grave, inclusiv amputaţii, infecţii şi traume.
De asemenea, a precizat că, din motive de securitate, numărul exact al celor eliberaţi va fi anunţat numai după finalizarea procesului de schimb.
La rândul său, Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că ruşii eliberaţi în ultimul schimb se află în prezent în Belarus, care se învecinează cu ambele ţări aflate în război, şi vor fi aduşi în Rusia pentru tratament medical şi reabilitare.
Schimburile de prizonieri au fost singurul rezultat tangibil de până acum al discuţiilor de pace dintre cele două părţi, care au avut loc în Turcia şi care au fost reluate luna trecută după o întrerupere de peste trei ani.
Discuţiile nu au reuşit însă să aducă progrese în direcţia unei încetări a focului.
O mie de prizonieri de fiecare parte au fost schimbaţi luna trecută în cadrul unui schimb, cel mai mare de până acum. La întâlnirea de săptămâna trecută de la Istanbul, cele două părţi au convenit, de asemenea, să predea trupurile a mii de soldaţi morţi, dar acest transfer nu a avut încă loc.
.png)
.png)