Olesea Stamate: Puterea grăbește transferul Centrului Patriot, anticipând schimbarea majorității


Ea adaugă că nu cunoaște activitatea actuală a instituției – cunoscută anterior sub numele de „Patriot”, deși aceasta este finanțată din bani publici și se află în prezent în subordinea Parlamentului, transmite IPN.
„Nu știu cu ce se ocupă acest centru Patriot. Activitatea acestui centru este destul de opacă pentru publicul larg, nu avem un raport de activitate, dar se cheltuie bani publici pentru activitatea acestui centru. Înainte să răspundem la întrebarea dacă trebuie sau nu acest centru să treacă în subordinea instituției prezidențiale, ar trebui să vedem ce face exact acest centru”, a declarat Olesea Stamate în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.
Potrivit ei, proiectul de lege propus prevede și alte modificări majore, printre care eliminarea concursului public pentru funcția de director al centrului, precum și transmiterea raportului de activitate exclusiv către instituția prezidențială. „Nu știu dacă acest lucru este necesar, din moment ce nu am văzut ce a făcut acest centru până acum”, a precizat deputata.
Olesea Stamate a criticat momentul ales pentru promovarea proiectului, sugerând că acesta este grăbit din considerente politice. „Se face acum, pe ultima sută de metri, pentru că nu se știe ce majoritate parlamentară va fi din septembrie”, a punctat Olesea Stamate.
Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost înființat în 2023 și are menirea de a contracara dezinformarea și de a consolida cooperarea între diverse instituții în lupta împotriva propagandei. Potrivit unui proiect înregistrat în Parlament, acesta va trece în subordinea directă a președintelui țării.
.png)
.png)