Iulian Chifu // Serghei Karaganov și esența nebuniei ruse: Agresiunea ca mod de viață și Teoria războiului bun

Putin susține că acesta face parte dintre autorii pe care-i citește tot timpul iar analiștii specializați pe Rusia îl consideră principalul architect al politicii externe ruse. Interviul este un monument de fiere, răutate și agresivitate – inclusiv la adresa jurnaliștilor francezi cu care vorbea – dar, pentru cei care au stomacul suficient de rezistent ca să meargă până la capătul textului este important pentru că subliniază cum gândesc și care este sursa nebuniei ruse actuale a generației septuagenare care s-a eternizat la Kremlin și la frâiele puterii, schimbând autocrația tot mai pronunțată în dictatura unipersonală Putin asupra Rusiei.

America și Occidentul contra „majorității mondiale emergente”

Vladislav Surkov, mintea definitorie a politicilor din doctrina Putin, din 2003, care a precedat agravarea agresivității și măririi Rusiei determinate de acumularea excesivă de resurse din vânzările de energie și din dependența politică creată de resurse în Europa, vorbea despre faptul că Donald Trump îl imită pe Putin, așa cum ceilalți autocrați europeni sunt sosii și parodiază puterea reală a Țarului de la Kremlin. Karaganov, activ și în acea perioadă dar neintrat în grațiile lui Putin la acele vremuri, respinge orice formulă de apropiere Trump-Putin.

Karaganov susține că Trump a creat o filozofie politică și economică personală și după care ia decizii de multe ori radicale dar, pe fond prudente. Filozofia sa este complet diferită de viziunea Rusiei despre sine, care este profund înrădăcinată în rusism și misiunea divină a țării de a salva lumea și omenirea. Trump este, pentru Karaganov, doar un naționalist american, care păstrează elementele clasice de mesianism american – unicitate, excepționalism și rol predominant în lume, deci nu se detașează prea mult de tradiția președinților americani. Singura diferență percepută și surprinzătoare este faptul că ar fi vaccinat contra “pegrei globalist-liberale” care a definit lumea în ultimele 3-4 decenii.

Cât despre războiul din Ucraina, se vorbește mult despre un eventual compromis și despre opțiunile pe care l-ar deschide inclusiv în relațiile ruso-americane sau ruso-occidentale. Totuși Karaganov consideră că astăzi, în acest moment al administrației Trump, președintele american nu are nici un motiv pentru a negocia cu Rusia și, deci, că orice apropiere ar fi dificilă pentru că liderul de la Casa Albă nu este dispus să respecte condițiile pe care partea rusă le-a fixat deja – cele ale ultimatumului cunoscut față de Kiev, dar și a celor două ultimatumuri din decembrie 2021 față de OSCE și NATO, deci față de SUA și Occident. Chiar dacă războiul din Ucraina ar fi inutil și ar face rău președintelui american, totuși echilibrul interior din politica americană ar recomanda continuarea războiului, susține Karaganov.

Consilierul lui Putin se referă, astfel, la avantaje economice pentru Statele Unite din cursul războiului pentru că acest curs de acțiune ar permite modernizarea complexului militar-industrial “tâlhărindu-i pe aliații europeni cu o vigoare regăsită” și impunându-le interesele economice prin intermediul sancțiunilor sistematice ridicate către fiecare stat și către lumea întreagă. Desigur, continuarea războiului permite SUA să aducă și mai multe pagube Rusiei în speranța de a o epuiza și, ideal, de a o strivi sau de a o suprima.

Karaganov relevă aici una dintre principalele teze ale măririi Rusiei care nu mai este și nu se oprește la teritoriul fostului imperiu sovietic, ci merge mai departe, cu ambiții civilizaționale la o Rusie fără frontiere, cu o civilizație integratoare, ca ca nucleu militaro-strategic al “majorității mondiale emergente și emancipate” pe care o construiește Rusia. Această referire vizează formal constructul BRICS și pretenția că majoritatea lumii s-ar opune democrației liberale ca sistem, ar prefera autocrația și ideologiile care să structureze regimuri autoritare de forță, unipersonale, lesne de condus pe verticală, eficiente economic și mai solide ca parteneri prin abordarea interpersonală la vârf între lideri. În drumul spre distrugerea Rusiei, America nu ar fi luat însă în considerare China.

Rusia-China-prietenie fără limite

Formula lui Karaganov este explicația de ieșire a Rusiei din postura ingrată de partener mai mic, altfel marginal, al Chinei în binomul parteneriatului strategic creat, al dependențelor și dominației evidente a Beijingului asupra Moscovei, la toate nivelurile. Încercarea este dificil de elaborat ca teză care să fie susținută, dacă nu măcar să nu fie contrazisă excesiv de realitatea actuală. Nimai reluarea imaginilor sărbătorii de 9 mai de la Moscova, cu rolul de invitat special al președintelui chinez Xi Jinping și postura de slugă care cere favoruri a lui Putin distruge orice urmă de legitimitate și credibilitate a acestei explicații.

Karaganov a ținut să abordeze și teza planului mai profund al parteneriatului strategic asimetric al Rusiei cu China și a tentativei Americii lui Trump de a obține o formulă de inversare a abordării Kissinger care a rupt în anii 70 China de Rusia. Ei bine, această prezumție - aflată la baza unora dintre explicațiile apropiaților lui Trump pentru politica de domolire a Rusiei și aliniere față de unele din cerințele sale - a fost respinsă de către Karaganov. Astfel, pentru ideologul lui Putin pretinsa tentativă de ruptură a Rusiei de China ar fi absurdă și contra-productivă, din punctul de vedere al Rusiei, susținând că, după o asemenea politică în mandatul Trump 1.0., administrația și președintele american însuși au realizat că Rusia nu ar accepta niciodată așa ceva.

De asemenea, în teoria lui Karaganov, târgul oferit de Trump având ca obiect Ucraina sau măcar recunoașterea unilaterală a Crimeii, nu ar avea obiect. De altfel, Statele Unite ar ceda pe deplin față de Rusia în Ucraina în trei condiții. Prima ar fi ca să obțină în schimb ruptura de China și o aliniere Rusia-SUA, pe care o exclude pe deplin ca opțiune. Cea de a doua, ar fi “o repetiție a înfângerii și retragerii grotești a Americii din Kabul”, adică înfrângerea totală sau capitularea umilitoare a “regimului de la Kiev” - cum continuă și Karaganov să numească actuala conducere politică, aleasă democratic la Kiev, legitimă și susținută public de către propria populație – fapt care ar fi și un eșec evident al Occidentului condus de Statele Unite.

În fine, cea de a treia ar fi riscul ca ostilitățile să ajungă să afecteze interesele sau capabilitățile și resursele vitale ale Americii în lumea întreagă, cu pierderi masive de vieí ale cetățenilor americani și distrugerea bazelor sale militare. Această opțiune pare să fie privilegiată de către Karaganov drept posibilitate cu o probabilitate rezonabilă la care chiar s-ar aștepta să se întâmple, oricât de absurdă o asemenea revoltă generală a pretinsei majorități globale a Sudului împotriva Americii, pe toate meridianele, realizată prin luarea cu asalt și atacul asupra bazelor sale, ar putea părea oricărui planificator militar american.

Înfrângerea Ucrainei cu ajutorul armei nucleare

Karaganov rămâne fixat, vajnic apărător al narațiunilor ruse despre războiul din Ucraina, considerat o primă confruntare a lumii democrat-liberale occidentale cu noua majoritate globală a Restului care, desigur, nu poate decât să câștige confruntarea. Dar fantasmele și nivelul de ambiție care fac Rusia parte a acestei majorități, ca expresie a proiectării puterii în mințile rușilor, sunt complet discutabile. Chiar și pentru rusul mediu căruia i se pare azi Rusia puternică nu pentru că are un Imperiu sau pentru că exportă o ideologie globală îmbrățișată pe terțe meridiane, ci pentru că e parte a viitorului învingător global, chiar dacă asta înseamnă subordonarea față de China emergentă, o asemenea narațiune i se va părea artificială, forțată și, evident, falsă, produs al propagandei obișnuite și nu a vreunui calcul, planificări, înțelegeri sau acorduri perene care să se reflecte și în propria prosperitate.

Karaganov spune direct și pe șleau: înfrângerea totală a Ucrainei, cu capitularea sa pur și simplu, este obiectivul Rusiei de astăzi. Mai mult, el crede că o asemenea capitulare ar area un efect de domino asupra Europei, care intră de asemenea în calculele Rusiei, așa cum sunt ele prezentate în interviu. Karaganov recunoaște că această înfrângere ar putea fi extrem de costisitoare, chiar prohibitivă pentru Rusia, pentru că ar duce la moartea a mii de tineri ai Rusiei și de aceea trebuie întărită cât mai repede de recursul rapid la utilizarea armei nucleare, o idee pe care a promovat-o pentru a determina ieșirea din impasul – recunoscut, iată, chiar de ideologul cel mai consecvent și puternic al Rusiei lui Putin – care blochează acțiunile viitoare ale Rusiei.

Știam faptul că Karaganov este adeptul utilizării armei nucleare în Ucraina. El este promotorul unui grup de cercetători care promovează inclusiv o teorie care consideră utilizarea armei nucleare din teatru – cu impact de sub 1 megatonă- drept neescalatorie, deci care nu ar duce la retaliere și lansarea unui război nuclear din partea Americii. Dar susținerea unei asemenea variante și recursul eventual la arma nucleară trădează, în subsidiar, un deficit evident în materie de arme convenționale și capacitatea de a repurta victoria în Ucraina, asta cu atât mai mult cu cât vedem recunoașterea reală a impasului pe care nici un lider din cercul strâmt din jurul lui Putin nu și-a permis să o transmită încă în spațiul public intern și internațional.

Trimiterea NATO la ublietele istoriei

În aceeași linie propagandistică tradițională, Karaganov atacă tema NATO, care nu este doar “un vestigiu al Războiului Rece”, ci și “un cancer care ar distruge securitatea europeană”, în variantă rusă. El dorește trimiterea NATO la ublietele istoriei, cu cât mai repede, cu atât mai bine, criticându-i chiar și pe decidenții ruși care au restabilit legăturile cu Alianța în anii 90, o alianță considerată deopotrivă ostilă, generatoare de conflicte, criminală, vinovată de agresiuni în serie – cu referire la războiul din fosta Yugoslavie și din Irak și din Libia. Desigur, Karaganov ignoră faptul că intervenția din Kosovo la care face referire este rezultatul unei rezoluții a ONU, 1244, pe care dacă nu a votat-o, Rusia nici nu a depus veto, în timp ce în Irak nu a fost NATO, ci o coaliție de voință condusă de SUA, în condiții foarte specifice consemnate și ele în mod repetat în hotărâri ale Consiliului de Securitate. Așa cum în Libia nu NATO a fost pe teren.

“Sper ca NATO să moară”, susține Karaganov fără menajamente, pentru că oricum organizația nu are nici un viitor. Dacă la origine “a avut un rol mai degrabă pozitiv, îndiguind Germania”, limitând influența comunismului, ceea ce a fost obiectivul său principal, contrabalansând URSS-ul în cadrul unui sistem relativ stabil de confruntare între marile puteri, de mult NATO nu mai este decât o organizație “exclusiv și pe deplin nocivă pentru securitatea mondială”, așa că, cu cât va dispărea mai repede, cu atât va fi mai bine, mai adaugă el.

Europa comună: sinucidere și disoluție, sursa calamităților lumii

Uniunea Europeană a trecut și ea de partrea răului, în opinia lui Karaganov, care nici nu vorbește institutional despre Bruxelles, ci despre “comunitatea țărilor europene”. El se declară șocat de drumul pe care l-a luat construcția europeană, de “eșecul moral al elitelor sale”, de impasul în care s-a ajuns pe baza eșecului generației politice actuale care, după ce a pierdut pe toate fronturile, caută să se mențină pe baza unei ostilități crescânde și o pregătire de război cu Rusia. Cine parcurge site-urile așa-numit suveraniste din Europa și America de astăzi, va regăsi acolo întreaga retorică a propagandei ruse și a lui Karaganov care merită atenție crescută pentru originea sa și modul în care ajunge în social media și se insinueză sperând să se impună pe piața de idei occidentală și în statele democratice.

Karaganov vede asta ca pe “o pregătire de suicid rapid” al Europei colective, care trebuie neapărat să se dizolve, să dispară. Mai mult, el se miră că a durat atât timp fără să se dezagrege, iar consecințele disoluției UE ar fi pozitive pentru Rusia pentru că ar limita așa numita “elită consumeristă și falimentară” care încearcă să supraviețuiască pe baza identificării dușmanului comun și al “perspectivei pregătirii isterice de război”. De la Europa pacifistă agreată de Rusia, UE a ajuns la una belicoasă și care nu răspunde așteptărilor Rusiei așa cum nu răspunde nici intereselor propriei sale pupulații.

Karaganov nu evită nici referințele la așa numitul “euro-fascism”, pe care îl critică de 15 ani și pe care îl pune pe seama eșecurilor succesive acumulate și pe un recul al Europei în fața competiției internaționale fapt care face ca mai devreme sau mai târziu, să vedem simptomele fascismului manifestându-se în creștere în Europa. Semnele ar fi deja vizibile. Dar, în loc să arate către extrema dreaptă populistă și naționalistă așa-numit suveranistă, retorica euro-fascismului se îndreaptă spre ultraliberalismul ținta tuturor criticilor Rusiei lui Putin. Nu e de mirare, atunci, de ce Rusia lui Putin vrea denazificarea Ucrainei, dacă asta înseamnă eliminarea democrației liberale din conducerea de la Kiev și înlocuirea cu un regim marionetă pus de Rusia.

De altfel, Karaganov spune explicit că nu este vorba despre forma de fascism a lui Franco, Mussolini și Hitler, ci despre unele trăsături numite “neo-totalitariste liberale”. El speră ca Rusia să fie conștientă și să impiedice Europa să devină o amenințare, astfel, la adresa securității Rusiei și a lumii. Mai ales că Europa are și stigmatul de a fi fost “sursa principalelor calamități ale umanității în ultimele cinci secole”, mai susține Karaganov. Cât despre Rusia, ea și-a terminat epopeea europeană. El speră ca europenii să-și revină și să îmbrățișeze forme autoritariste care să sublinieze puterea prin liderii aleși. Doar așa se va evita catatrofa, odată ce Europa este leagănul celor mai nocive curente ideologice care au dus la războaie monstruoase și genocide în masă.

Opțiunea Rusiei este să ia act de sfârșitul aventurii europene, să ia distanță față de Europa și să-și încueie călătoria europeană, pentru a scăpa de “amenințări militare și pseudo-valori”. Europa pierde teren în termeni de influență culturală, devenită nefastă, cu atât mai trist pentru Rusia care are într-un procent de 50-60% baza culturală europeană. Prăbușirea Europei devine un fenoment cultural și moral pentru Karaganov, de aceea e un lucru bun și trebuie construite relațiile cu state europene individuale separat.

De altfel, Karaganov pariază că o mare parte dacă nu toate statele din Estul și Sudul Europei se vor alătura Marii Eurasii, proiectul dominant al Rusiei prin care poate redeveni mare și poate fi din nou imperiu, în cadrul binomului alături de China. Iar statele din Nord-Vestul Europei vor dispărea din arena mondială dacă nu își vor depăși momentul de respingere a propriilor valori fundamentale. Marea Britanie și alte 4-5 state occidentale vor deveni periferia exclavă a Americii, în contextual unui adevărat impas al sistemului lor de valori, în prăbușire prin degenerarea morală a Europei. Războiul din Ucraina reprezintă, deci, “o oportunitate istorică pentru Rusia de a se detașa de Europa”.

Războiul benefic din Ucraina – eradicarea ideologiei liberale

Karaganov face o adevărată apologie a războiului, pe baza teoriei războiului bun, dar și a războiului etern ca stare naturală a Rusiei. Războiul actual a fost extrem de benefic Rusiei lui Putin, afirmă el chiar dacă este tragic prin costurile de vieți ale generațiilor cele mai fragede ale Rusiei, dar a permis ruptura rapidă cu ultimele rămățițe de eurocentrism și occidental-centrism care mai existau în politica, cultura și opțiunile Rusiei și ale rușilor. Astfel, ar fi fost eliminată elita consumeristă care a părăsit Rusia și a permis restaurarea propriei identități în aspecte tradiționale și reactualizate, în același timp, îndreptându-se cu hotărâre spre Sud și Est și regăsindu-și sursele exterioare ale civilizației și prosperității viitoare în proiectul eurasiatic.

Dacă Europa și-ar regăsi cultura și valorile sale tradiționale ca și formele mai autoritate de guvernare, dacă ajunge la un regim de decizie mai eficace fără a cădea în fascism, ar fi un cîștig și Rusia ar avea cu cine să discute și ar avea vecini europeni cu care ar putea să stabilească relații de prietenie care sunt astăzi interzise de către europeni. Ar fi de dorit și profitabil pentru Rusia emergența unei axe transatlantice iliberale, ucigând liberalismul, așa cum a dispărut în trecut comunismul și nazismul pe care le-au născut tot europenii – fiind reluată aici o altă teză a propagandei ruse care pune comunismul pe seama variantei utopice a lui Marx și Engels, nu pe seama revanșismului revoluționar și sângeros al lui Lenin, Stalin sau Beria și varianta lor violentă și totalitară. Rămâne dubiul dacă axa în cauză așteptată va fi anti-rusă sau pro-rusă, dar Karaganov a luat pe rând statele europene pentru a lăuda variantele extremei drepte care distruge liberalismul democratic în Europa.

De altfel, rusismul propovăduit de Karaganov și Putin ar fi componente ale unei idei a “visului rusesc”, a “omului rus”, o viziune la care ar lucre zeci și sute de intelectuali de prim rang și figuri politice ale Rusiei. Ideologia de stat urmează să fie definitorie și exclusivă pentru orice viitor conducător al Rusiei, celorlalți cetățeni cu alte idei fiindu-le interzisă complet politica și în orice caz accesul la conducerea statului rus. Un om nou, omul rus, ar fi baza construcției pe model Goebbels-Hitler a lui Karaganov, căci respinge de plano postura comunismului totalitar care “a mutilat intelectual Rusia și a constribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice”. Karaganov spune explicit că nu există nici o diferență între aducerea copiilor ruși către biserică, către codul întemeietorului comunismului și inocularea noii ideologii de stat, o idee respinsă explicit la origine de Constituția lui Elțîn, post-comunistă.

Apologia războiului este făcută de Karaganov și pe baza unei tradiții care face ca Rusia să fie o țară de luptători, și care “nu a știut să trăiască în afara stării de război”. Războiul este în genele rușilor, susține consilierul lui Putin, declarație care face și titlul interviului său din ziarul francez. El consideră că războiul a fost un proces care a accelerat renașterea spirituală, morală și intelectuală în Rusia, de unde întrebarea unui hâtru ce tip de spiritualitate, morală și lume construiește Rusia pe o asemenea bază belicoasă și cum se potrivește această susținere cu reproșul similar făcut mai sus, la începutul interviului, Uniunii Europene sau Occidentului liberal și democratic, hulite de generația care conduce azi Rusia. Totuși el strecoară, mucalit, regretul că această renaștere nu a putut avea loc prin alte mijloace. “Este tragic că a trebuit ca, pentru a renaște, Rusia să aducă tributul său de sânge și viața copiilor rușilor, dar istoria este tragică”, încheie cinic Karaganov.

Textul interviului nu are nevoie de nici un comentariu, nici de concluzii. Doar de un avertisment pentru toți cei ce consumă social media fără discernământ: uitați-vă de unde vine sursa ideilor vehiculate și preluate cu nesaț de o anumită categorie de politicieni și cum arată lumea pașnică către care propăvăduiește propaganda rusă că ne vom îndrepta, atunci când face apologia războiului și a renașterii și strălucirii viitoare a Rusiei, pe rămășițele libertăților, democrației și a drepturilor oamenilor care trăiesc azi în Europa și în lume. Așa cum s-a întâmplat cu cei alungați din Rusia sau striviți sub grutatea organismului opresiv, în numele ideologiei și ideii ruse unice victorioase și incontestabile, pe care o inoculează generațiilor viitoare pentru a dăinui în veac.