Aproape toate contestațiile la examenele auto sunt depuse online


617 cereri au fost respinse, calificativul „respins” fiind menținut după verificarea înregistrărilor audio-video ale probei. 211 candidați au primit dreptul de a susține din nou proba practică. 23 de candidați au fost declarați „admiși” după reevaluare, iar 26 de persoane și-au retras contestațiile.
Alte 472 de cereri au fost respinse deoarece candidații susținuseră deja o nouă tentativă a probei. Iar din cauza nerespectării procedurii nu au fost acceptate 7 cereri.
Candidații pot depune contestația fie în format fizic, la subdiviziunea ASP unde au susținut examenul, fie online, prin intermediul site-ului instituției. De asemenea, cererea poate fi depusă rapid prin scanarea unui cod QR, disponibil pe borderoul examenului, în sălile de examinare și pe vehiculele utilizate pentru testare.
Potrivit reprezentanților ASP, prin digitalizarea acestui proces, instituția își propune să faciliteze accesul candidaților la dreptul de contestație și să asigure o mai mare transparență în evaluarea examenelor auto.

