Dosarul coruperii alegătorilor // Un alt membru al grupării „ȘOR” și-a aflat pedeapsa


Potrivit Procuraturii Generale, femeia, membru al blocului „Victoria” în spatele căruia se află fugarul penal Ilan Șor, a identificat mai multe persoane din raionul Soroca de la care a colectat datele cu caracter personal ale acestora și le-a instalat pe dispozitivele electronice aplicația PSB (Promsviazbank).
Ulterior, pe conturile persoanelor identificate au fost transferați bani, pentru ca aceștia, la 20 octombrie 2024, în primul tur al alegerii Președintelui Republicii Moldova, să-și exercite drepturile electorale în favoarea candidatului promovat de gruparea „ȘOR” și să voteze „NU” la referendumul privind integrarea europeană.
Totuși, planul nu a fost dus la bun sfârșit, deoarece beneficiarii sumelor respective, după ce au fost informați despre consecințele legale ale unor asemenea acțiuni, au renunțat la utilizarea aplicației respective, iar banii transferați nu au mai fost ridicați.
În cadrul ședinței de judecată, femeia și-a recunoscut vinovăția.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord (Bălți) în decurs de 15 zile.
Amintim că acum o lună, o altă femeie a fost condamnată pentru coruperea alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 octombrie 2024.
Deschide și: Dosarul „coruperii alegătorilor” // Pedeapsă pentru o vânzătoare din Florești care cumpăra voturi pentru Șor

