Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei oferă 117 de burse pentru studenți și elevi


Potrivit unui comunicat al Episcopiei, de burse vor beneficia tinerii care își fac studii la instituţiile de învăţământ din jurisdicţia Episcopiei de Bălţi:
52 de burse pentru zece luni ( 26 - „Mitropolit Visarion Puiu” (850 lei) și 26 - „Mecena Vasile Stroescu” (700 lei)) sunt oferitre de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale;
10 burse a câte 50 euro lunar, pentru zece luni, sunt oferite, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși (director PC Pr. Consilier Vladimir Beregoi);
55 de burse în valoare de 50 euro, pentru zece luni, sunt oferite de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, prin Programul de prevenire a abandonului școlar „Brațele Părintești”.
În acest sens, Episcopia de Bălți aduce mulțumiri din partea beneficiarilor pentru ajutorul fără preț și dragostea frățească arătată de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.
Mitropolitul Visarion Puiu (1879 - 1964) este primul ierarh care a păstorit la Bălţi (1923 - 1935), iar Vasile Stroescu (1845 - 1926) este cel mai mare filantrop român din Basarabia, care a făcut mult bine semenilor săi şi a rămas în conştiinţa urmaşilor ca mare ctitor de şcoli, spitale şi biserici.
„Aceste burse vin să ne amintească de modelele pe care le-am avut noi în acest spaţiu şi pe care suntem chemaţi să le urmăm”, se menționează în comunicatul Episcopiei.
Anterior, în perioada anilor 2020 – 2024, Episcopia de Bălți a oferit, cu ajutorul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, 138 de burse.
Pentru anul de învățmânt 2020-2021 au fost oferite 32 de burse (11 burse „Mitropolit Visarion Puiu” și 21 burse „Mecena Vasile Stroescu”), pentru anul de studii 2021-2022 – 30 de burse (20 burse „Mitropolit Visarion Puiu” şi 10 burse „Mecena Vasile Stroescu”), pentru anul de studii 2022-2023 – 35 de burse (20 burse „Mitropolit Visarion Puiu” şi 15 burse „Mecena Vasile Stroescu”), iar pentru anul de studii 2023-2024 – 41 de burse (20 burse „Mitropolit Visarion Puiu” şi 21 burse „Mecena Vasile Stroescu”). Bursele „Mitropolit Visarion Puiu” (în valoare de 850 lei) și „Mecena Vasile Stroescu” (în valoare de 700 lei) au fost oferite studenţilor și liceenilor pentru zece luni ale anului de învăţământ.

