Mergea pe stradă și a căzut fără cunoștință. Un bărbat, salvat de la moarte de către specialiștii de la Urgență


Cazul a avut loc la data de 12 februarie curent, în mun. Bălți. Un trecător a solicitat intervenția ambulanței la ora 10:53.
„Solicitarea a fost direcționată echipei SAMU Bălți, care a intervenit în 7 minute la fața locului. În timpul examinării pacientul era în stare critică, inconștient, fără puls și respirație, bărbatul era în stop cardio-respirator. Imediat, echipa AMU a inițiat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală.
Reieșind din complexitatea cazului a fost chemată în ajutor echipa specializată Terapie Intensivă Mobilă și Reanimare, care împreună cu prima echipă AMU au continuat efectuarea manevrelor salvatoare de viață, soldate cu succes prin restabilirea ritmului cardiac și respirației”, se menționează într-un comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
Ulterior, pacientul a fost trasportat și monitorizat permanent la parametrii vitali. Bărbatul a fost transmis colegilor din cadrul Departamentului Unități Primiri Urgente al IMSP Spitalul Clinic Bălți pentru tratament specializat în condiții de staționar.
În salvarea pacientului au fost implicați:
Echipa SAMU Bălți: felcer – Grigori Petreanu, infirmier – Vergin Glinschi, conducător autoambulanță – Alexandru Galai.
Echipa specializată Terapie Intensivă Mobilă și Reanimare din cadrul SAMU Bălți: medic de urgență – Liviu Prisăcari, asistent medical – Liudmila Prisăcari, infirmier – Iulian Tutunaru, conducător autoambulanță – Mihail Rotari.

