Raidurile ordonate de Trump în Somalia au neutralizat „figuri-cheie” din ISIS. Reacția guvernului somalez

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Duminică, guvernul regiunii semiautonome somaleze Puntland a transmis că raidurile aeriene americane din Munţii Golis au ucis „figuri-cheie” din cadrul grupării Stat Islamic (SI), transmite Digi24.RO.
2.2.2025 12:51
2.2.2025 12:51
Deschide md
Externe

Preşedintele Donald Trump a anunţat atacurile sâmbătă seara. „Recentele atacuri aeriene au dus la neutralizarea unor figuri-cheie din cadrul ISIS, marcând un pas semnificativ înainte pe măsură ce avansăm în a doua fază a operaţiunii noastre”, a declarat guvernul regional, folosind un termen diferit pentru gruparea Statul Islamic.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat atacurile aeriene sâmbătă seara, vizând un lider al grupării jihadiste responsabil de planificarea atacurilor şi „alţi terorişti pe care i-a recrutat şi condus în Somalia”.

Acestea „au distrus peşterile în care trăiau şi au ucis numeroşi terorişti fără să rănească civili” în această ţară din Cornul Africii, a precizat el pe reţeaua sa Truth Social și pe X. Gruparea Stat Islamic are o prezenţă relativ redusă în Somalia în comparaţie cu Shebab, afiliaţi la Al-Qaďda, dar ONU a avertizat împotriva unei acumulări de filiale ale SI în ţară.

Atacurile au vizat o regiune din nordul Somaliei unde, de la sfârşitul lunii decembrie, forţele Puntland au desfăşurat o ofensivă majoră împotriva SI, care se crede că s-a stabilit în regiunea Munţilor Golis.

Guvernul din Puntland a considerat implicarea SUA „nepreţuită”, exprimându-şi „sincera recunoştinţă” pentru atacuri, deşi nu a oferit detalii suplimentare. O declaraţie a guvernului somalez emisă la Mogadishu a vorbit despre o operaţiune „coordonată în comun de guvernele somalez şi american” care vizează „lideri de rang înalt ai SI”.

Preşedintele Hassan Sheikh Mohamoud a fost informat cu privire la atacuri sâmbătă seara, potrivit biroului său, care a adăugat că ofensiva „consolidează parteneriatul puternic în materie de securitate” dintre cele două ţări.

Într-un mesaj publicat duminică pe reţeaua de socializare X, preşedintele somalez a subliniat „profunda sa recunoştinţă” faţă de Washington. „Terorismul nu va găsi prieteni şi nici un loc unde să se ascundă în statul Puntland şi în toată Somalia”, a avertizat el.

„Potrivit evaluării noastre iniţiale, mai mulţi agenţi au fost ucişi”, a explicat, sâmbătă, într-un comunicat, noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth. „Această acţiune degradează şi mai mult capacitatea SI de a planifica şi efectua atacuri teroriste care ameninţă cetăţenii americani”, a adăugat el.

La începutul lunii ianuarie, SUA au fost victima unui atac care a ucis 14 persoane la New Orleans. Suspectul care a intrat cu o maşină în mulţime era un fost soldat american care părea să se fi inspirat din acţiunile SI. În vehiculul său a fost găsit un steag al grupării jihadiste, iar el şi-a proclamat sprijinul pentru organizaţie în mai multe videoclipuri.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md