Iulian Chifu // Neo-imperialismul rusesc și cei care trag din nou Republica Moldova înapoi spre Siberia

Urmarea firească a fost interzicerea de către Comisia Electorală Centrală, duminică, 20 iulie, a înregistrării Blocului său numit “Victoria” și trimiterea spre dizolvare a partidului “Șansă” pe baza căruia s-au făcut toate ingerințele anterioare dovedite și cumpărările de voturi. În conferința de la Moscova, radicalii notau faptul că Republica Moldova trebuie “să se întoarcă acasă”, adică în Noul Imperiu Rus al lui Vladimir Putin. O dovadă în plus că lupta pentru statalitate, independență reală și suveranitate revine pro-europenilor din Republica Moldova, nicidecum pro-rușilor care doresc să târască statul ai cărui cetățeni sunt încă în străfundurile Siberiei, alături de o Rusie prăbușită economic și devastată de implicarea sa în războiul de agresiune din Ucraina, pentru a satisface ambițiile și visurile de mărire ale lui Putin care-și dorește refacerea Uniunii Sovietice sub altă haină, cea a Lumii Ruse.

Suveranism, statalism, independență: realismul abordărilor corecte

Suveranismul, statalismul și independentismul au reverberații negative prin pervertirea înțelesului termenilor în discuție. Suveranismul practicat prin Europa înseamnă lupta împotriva Uniunii Europene, la nivel internațional, dar mai ales preeminența puterii executive aleasă în fața celorlalte puteri în stat. Potrivit suveraniștilor, „odată ce am fost ales, facem cum zic eu”. Desigur, o asemenea abordare nu mai are nimic de a face cu democrația, acolo unde drepturile omului, respectul față de minorități(inclusiv politice), incluziunea, dezbaterea și dialogul cu societatea civilă sunt elemente obligatorii. Ei bine, suveranismul alunecă evident spre formule de autocrație prin eliminarea echilibrului și controlului reciproc al puterilor în stat, marcând preeminența unei asemenea puteri pe seama votului.

Fetișizarea alegerilor, absolutizarea rezultatelor și a semnificației lor este caracteristică populiștilor, care promit orice pentru a strânge voturi, iar dacă ajung la conducerea statului, guvernează cu ochii la sondajele de opinie și la mass media(inclusiv social media). Nu mai contează elita – care trebuie distrusă – intelectualitatea sau lumea academică. Poporul – formulă generică desemnând, în fapt, la populiști, dimensiunea redusă intelectual și cultural din marea masă a societății, respectiv proprii votanți – “își ia țara înapoi” – o formulă de interpretare excesivă și neconformă a democrației: democrația este despre un proiect, o viziune, cu măsuri concrete și sustenabile, pentru guvernarea unui stat pe care un grup politic îl propune și pentru care strânge susținere electorală. Nicidecum nu înseamnă o chestionare a dorințelor medii ale populației, care riscă să meargă spre cel mai mic numitor comun și spre zona cea mai joasă de ambiție și cunoaștere a populației, introducând dictatura numărului. (Au făcut-o și comuniștii, și extrema dreaptă, deopotrivă, pervertind perceptele și regulile democratice și abuzând de ele pentru a ajunge nelegitim la putere).

Totuși statalismul în sens propriu este, de fapt, susținerea intereselor propriului stat, recunoscut internațional. Un principiu deloc opus unionismului, la Chișinău, de exemplu, unionismul fiind pro-european, ca și românismul afirmat acolo. Zona pro-rusă și care contestă statalitatea – dorind revenirea la imperiul rus al lui Putin – nu are nimic de a face cu statalismul, nici cu suveranismul înțeles ca luptă pentru prezervarea suveranității propriului stat independent. Or suveraniștii din spațiul post-sovietic, stataliștii și apărătorii independenței statale de odinioară au devenit anti-stataliști, adepții suveranității limitate de interesele Rusiei pe care o propovăduiesc. Cu precădere după afirmațiile lui Putin despre lipsa de limite teritoriale ale Rusiei(acolo unde ajunge soldatul rus e teritoriul Rusiei) și chestionarea independenței și suveranității statelor din spațiul post-sovietic. Pro-rușii lui Șor sunt, de fapt, luptători împotriva statalității, suveranității și independenței de stat. Sunt pentru o suveranitate limitată în varianta doctrinei Brejnev.

În acest sens, apărătorii suveranității, statalității și independenței Republicii Moldova de la Chișinău sunt pro-europenii. Și unioniștii (cei reali, culturali, istorici, membri ai Mișcării pentru Renașterea națională, urmașii și adepții lor), nu unioniștii creați de ruși pentru a submina și dinamita mișcarea unionistă, care este și a fost în esența sa profund pro-românească și pro-europeană. Pentru că apartenența celor două state românești la UE presupune atingerea celor 4 libertăți de circulație – persoane, bunuri, capitaluri, servicii - între România și Republica Moldova, state membre ale UE, atingerea acelorași drepturi și, în viitorul apropiat, a unui nivel de trai și legislație compatibilă și comparabilă în ambele părți ale Prutului. Deci a aceluiași mod de viață pentru toți românii. Deci o parte indisolubilă a idealurilor unioniste ar fi realizată.

Tot așa cum suveranitatea, statalitatea și independența Republicii Moldova sunt compatibile cu regulile europene, care respectă fără drept de apel aceste principii ale lumii bazate pe drepturi, ale dreptului international, așa cum respect și  diversitatea și, pe baza principiului subsidiarității, conducerea statului și opțiunile sale, lăsând prin opțiune liber formulată și conștient asumată ca anumite elemente economice și comerciale să rămână în administrarea Comisiei pentru piața comună ce va atinge în viitor, și cu Ucraina, 500 milioane de cetățeni, și care este în avantajul prosperității tuturor membrilor săi.

Chinurile facerii unui stat serios: deconstrucția, reformele și reconstrucția Republicii Moldova

O parte mai puțin explicată a acțiunii practice, concrete a politicilor pro-europene ale puteri de la Chișinău este procesul de construire a unui stat european, democratic, prosper. El conține trei etape majore, care sunt succesive, chiar dacă întrepătrunse, în cea mai mare măsură, și care durează în funcție de acceptabilitatea din partea societății care intră în procesul de reformă. Astfel, prima etapă înseamnă deconstrucția formulelor politice, statale și funcționale ale statului de reformat – stat capturat, oligarhic, nedemocratic, cu tendințe autocratice -  care sunt bazate pe utopii, principii nedemocratice și neeconomice, contrare pieții. Astfel, dependența de gazul “ieftin” rusesc s-a dovedit element de suveranitate limitată și acel cost redus a fost dublat de costuri politice majore și extrem de costisitoare și pernicioase pentru Chișinău(cum s-a dovedit și pentru toate statele europene).

Când ai prețul la gaz la o treime din costul real de piață(a șaptesprezecea parte în Transnistria), diferența până la a fi fiabil economic este acoperită de statul furnizor în cauză, și acesta nu o face din generozitate, ci din calcul, pentru dominație, pentru a spolia colonia construită și a extrage resursele de diferite facturi, pentru a-i limita opțiunile și alegerile și a o condiționa, limitându-i astfel și independența. Pentru a-i impune lideri, mecanisme, puncta de control și distorsiuni ale democrației și pieței. La fel se întâmplă și cu contractele privilegiate de achiziții sau furnizări pentru bunuri sau cu plata diferitelor prestații sociale sau sume avantajoase pentru adepții ce promovează propaganda rusă. Toate acestea alterează atât zona democratică și a drepturilor omului, cât și suveranitatea și independența statului, fost metropolă considerându-l un pseudo-stat atunci când afirmă că toate fostele state sovietice nu sunt, de fapt, state reale, ci doar bucăți ale imperiului său, rătăcite pentru moment.

Deconstrucția este dureroasă și dă naștere la efecte secundare, câteodată abuzuri și greșeli în evaluarea personalului aflat în funcție publică. Se întâmplă oriunde încerci să treci printr-o sită fină, prin vetting, întregi sisteme administrative, juridice, judiciare. Dar efectele secundare nu trebuie să determine stoparea procesului, ci doar îmbunătățirea lui, adaptarea la realități și la obiective, repararea efectelor secundare nocive și incorecte. Dar reconcilierea, ca perioadă de restabilire a relațiilor noii societăți, vine, de obicei, după reconstrucție. Și aceasta se întâmplă, de obicei, după proces, care durează sigur mai mult de un mandat, poate două-trei, deci depășește sigur un ciclu electoral. Însă repararea prejudiciilor nemeritate trebuie să fie o constantă a reformatorilor, ca și dialogul cu elitele și comunicarea constantă cu societatea.

Aceleași probleme intervin, câteodată, și în cazul reformelor: acestea vin cu câștigători și învinși. Iar sistemul reformat trebuie să aibă grijă de categoriile nemulțumite nejustificat marginalizate sau perdante pe nedrept, iar celorlaltor categorii trebuie să le ofere variante de supraviețuire și respect al demnității acestora. Reprezentanții lor sunt tot cetățeni ai statului, deci în sarcina și responsabilitatea guvernării reformatoare, deopotrivă. Și în cazul punctului 8 de la Timișoara, al luptei contra celor care au făcut poliție politică, condiția era retragerea din politică pentru 5 ani, sau declararea formală, recunoașterea acestei posturi de colaborator al vechiului regim comunist-ceaușist pentru ca votantul să fie în cunoștiință de cauză. Iar declarațiile false sunt sancționate penal în justiție.

Deconstrucția, reforma parțială în curs, reconstrucția care vine

Republica Moldova a depășit etapa deconstrucției cu bine. Încă o dată, cu perdanți, cu greșeli și poticneli inerente și naturale, cu ajustări și adaptări, dar consecvent și hotărît în direcția potrivită. Lipsește componenta de reconciliere și grija pentru a reintegra perdanții, nu a-i lăsa la îndemâna pescuitorilor în ape tulburi, locali sau din fosta metropolă care caută adepți și trădători de tot felul, cei care strâng nemulțumiții din diferite motive penru a contesta sistemul democratic sau drumul european în sine. Recunoașterile acestor eforturi se văd, iar fondurile injectate dau rezultate sensibile, în ciuda penuriei de oameni profesioniști și absolut morali din zona definită de Sebastian Lăzăroiu drept “Albă ca Zăpada”. Dar aici se aplică zicerea Bibliei: cel care e fără de păcat să ridice primul piatra. Desigur, și judecarea aproapelui, în sens absolut, este o impunitate.

Etapa reformelor este în curs. Aici voința politică și majoritatea absolută nu e suficientă: e vorba despre înțelegere, adaptare, know how, dar și de timp. Reformele necesită pași și timp, nu se fac peste noapte, mai ales într-un stat unde acceptabilitatea socială a vitezei și adâncimii acestor reforme nu este neapărat cea mai solidă. Consfințirea corectitudinii și direcției de dezvoltare a acestor reforme este consemnată și confirmată zi de zi de nenumărații parteneri externi, de dezvoltare, și se regăsește în noi și noi programe, proiecte și fonduri pentru a avansa, a concretiza și dezvolta acest drum. Și reconstrucția statală și instituțională a Republicii Moldova vine din urmă. Se realizează pas cu pas, chiar dacă negocierea pur și simplu a fiecărui capitol a acordului de integrare în Uniunea Europeană nu a început, totuși pregătirile s-au făcut, autoritățile de la Chișinău știu pașii, amploarea și consistența reformelor și reconstrucției instituționale care urmează pentru a realiza un stat democratic, prosper și liber.

Astfel, puterea pro-europeană reformistă de la Chișinău face un efort de transformare prin părăsirea emblemei post-sovietice de către statul Republica Moldova, cu tot conținutul de arierate și mentalități comunisto-sovietice pe care le presupune. Desigur, în paralel cu fuga de post și neo-imperialismul Rusiei care presupune și limitarea suveranității, și dependențe de voința Țarului de la Kremlin, actual sau viitor, dar și o supraviețuire economică cerșită pe baza renunțării la ambițiile de libertate și democrație, de renaștere culturală și apropiere de Occidentul dezvoltat și civilizat și de România.

Desigur, rămân pendinte câteva elemente neclarificate în această etapă, și care aduc și ele costuri susținerilor pro-europene, în ciuda evidențelor și marilor avantaje vizibile deja. Mai întâi, este voeba despre chestiunea identitară – identitatea românească / moldovenească, denumită alternativ doar prin prisma evoluțiilor culturale și educaționale a diferitelor generații din Republica Moldova, a dominației minorității ruse în funcțiile de conducere mai bine de 5 decenii. Așa cum rămâne periculoasă abaterea în reconstrucție a abordărilor excesive din ingineria socială încercată de unii și alții, de tipul impunerii moldovenismului civic sau a pro-europenismului ne-românesc, dacă nu chiar anti-românesc. Dar aceasta este bătălia viitorului mandat, cu condiția obligatorie a menținerii drumului pro-european al Republicii Moldova.

‍