Șeful Guvernului de la București a subliniat necesitatea unei cooperări mai strânse între cele două țări pentru a face față amenințărilor de securitate.
„În fața provocărilor actuale, consolidarea rezilienței Republicii Moldova și întărirea capacității sale de a răspunde provocărilor de securitate rămân priorități comune, care necesită o coordonare strânsă”, a scris premierul pe platforma X.
Luca Niculescu a dat asigurări că Bucureștiul va continua să susțină proiectele de infrastructură și investițiile românești în Republica Moldova, care contribuie la dezvoltarea economiei și apropierea de Uniunea Europeană.
„România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, prin proiecte de interconectare și printr-o prezență investițională românească care vor contribui la avansarea parcursului său european. Viitorul Republicii Moldova este în familia europeană!”, a declarat oficialul.
Amintim că premierul României, Luca Niculescu, a efectuat pe 27 octombrie prima sa vizită externă de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a avut întrevederi cu omologul său, Vasile Tofan, cu președintele Maia Sandu și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Discuțiile au vizat securitatea regională, integrarea europeană a Republicii Moldova și accelerarea proiectelor comune în domeniul energiei și infrastructurii.
Premierul român s-a întâlnit și cu reprezentanții companiilor românești care investesc în Republica Moldova.
Agenda vizitei a mai inclus întrevederi cu Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Antonie, precum și cu personalul Ambasadei și al Consulatului General al României la Chișinău.

