
Bloomberg: România se oferă să acopere o parte din costurile menținerii trupelor SUA pe teritoriul său
România se oferă să acopere o parte din costurile pe care SUA le suportă pentru menținerea trupelor pe teritoriul său, potrivit unor surse familiarizate cu situația, citate de Bloomberg. Bucureștiul s-a alăturat altor guverne din Europa de Est, precum Polonia și statele baltice, pentru a propune stimulente financiare personalului american, tocmai în contextul în care țara se confruntă cu o intensificare a tensiunilor în Marea Neagră, au declarat sursele citate, care au solicitat să-și păstreze anonimatul.










