Săptămâna precedentă, la salubrizarea municipiului Chișinău au fost implicate zilnic circa 400 de persoane. Activitățile au fost organizate inclusiv sâmbătă și duminică, a precizat șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov, transmite IPN.
Rusia este pregătită de a treia rundă de negocieri cu Ucraina, anunţă luni un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, într-un comunicat citat de agenţia oficială rusă de stat Tass, însă acuză Kievul că încetineşte procesul.
Comisia Electorală Centrală lansează platforma online dedicată informării cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflați în străinătate – https://diaspora.cec.md.
Oamenii sunt îndemnați să doneze sânge în perioada verii, când numărul urgențelor și al accidentelor crește, iar necesarul de produse sanguine rămâne ridicat. Donarea se poate face la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui sau în punctele de colectare din întreaga țară.