Belarusul, aliat al Moscovei, a eliberat joi 52 de deţinuţi de diferite naţionalităţi, după un apel în acest sens al preşedintelui american Donald Trump, iar aceştia s-au îndreptat spre Lituania împreună cu delegaţia americană care a negociat eliberarea lor, a anunţat Ambasada SUA la Vilnius, relatează Reuters şi AFP, citat de News.RO.
O strategie comună de dezvoltare regională între Moldova și România urmează a fi elaborată în cadrul unui proiect transfrontalier, lansat joi la Chișinău. Proiectul prevede, de asemenea, organizarea unor sesiuni de instruire și schimb de experiență între autoritățile ambelor state, transmite IPN.
Autorităţile americane au anunţat joi că au găsit arma folosită pentru uciderea influencerului conservator Charlie Kirk. De asemenea, FBI afirmă că deţine imagini cu principalul suspect în cazul uciderii acestui aliat al lui Donald Trump.
Mașina familiei prim-ministrului polonez Donald Tusk a fost furată din fața casei sale din nordul Poloniei, în ciuda supravegherii permanente de către serviciile de securitate ale statului.