Peste o sută de mii de oameni au participat sâmbătă la Londra la un miting pentru „libertatea de exprimare”, convocat de activistul britanic de extremă dreapta Tommy Robinson.
Trupele rusești s-au infiltrat în orașul Kupiansk, din regiunea Harkov, folosindu-se de o conductă de gaze care avea un capăt într-un sat aflat sub controlul Moscovei, informează site-ul de monitorizare Deep State.
Prințul Harry al Marii Britanii, aflat într-o vizită surpriză în Ucraina alături de o echipă a fundației sale caritabile pentru persoanele cu dizabilități, Invictus Games Foundation, a participat la o conferință la Muzeul Național de Istorie a Ucrainei în timpul căreia a adus un omagiu 'soțiilor și mamelor care îi țin pe cei dragi pe calea cea dreaptă'.
Ambasada Republicii Moldova în Canada a început expedierea plicurilor cu buletine de vot pentru cetățenii moldoveni care s-au înregistrat prealabil pentru a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie, transmite IPN.