Ministerul Afacerilor Externe anunță că, potrivit datelor transmise de Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel, 26 de cetățeni moldoveni au contactat telefonic misiunea diplomatică pentru a solicita informații privind posibilitățile de evacuare, inclusiv despre o eventuală organizare a unui zbor charter.
În Republica Moldova vor apărea noi distincții de stat. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Administrația prezidențială și expediat spre examinare în Parlament.
Meteorologii anunță vreme instabilă pe parcursul acestei săptămâni. Marți, joi și în weekend se așteaptă ploi însoțite de descărcări electrice. Spre sfârșitul săptămânii temperatura aerului va coborî la 20 de grade.
Rusia a finalizat luni predarea către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldați ucraineni uciși în lupte, conform înțelegerii convenite la negocierile desfășurate la Istanbul, a anunțat negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski, potrivit agenției EFE.